La 20 martie anul 43 î.e.n. s-a născut poetul latin Publius Ovidius Naso (în română Ovidiu). Datorită perfecțiunii formale a stilului, umorului fin și fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu. În toamna anului 8 e.n. în mod neașteptat, împăratul Augustus hotărăște exilarea lui Ovidius la Tomis (Constanţa de astăzi) pe țărmul îndepărtat al Marii Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară. Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală. A decedat în anul 17 sau 18 la Tomis.
La 20 martie 1639 s-a născut hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa, un luptător înflăcărat pentru independenţa ei. A trăit 70 de ani, 20 fiind hatman. A participat cu oastea sa la Bătălia de la Poltava din 1709 de partea suedezilor împotriva armatei lui Petru cel Mare, împăratul Rusiei. După înfrângere, s-a retras în Moldova, la Tighina (Bender), unde s-a stins din viaţă. A avut relaţii cu Ţările Româneşti, temă studiată profund de către istoricul şi diplomatul ucrainean contemporan, Teofil Rendiuc, originar din regiunea Cernăuţi.
În ziua de 20 martie a anului 1820 s-a născut la Huşi, în Moldova, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1866). Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) a pus bazele naţionalităţii româneşti. El se trăgea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. A participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. În acel an, împreună cu alţi revoluţionari moldoveni, s-a aflat la Cernăuţi. La 5 ianuarie 1859 Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Devenit domnitor, Alexandru Ioan Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului, dar mai ales fata de radicalismul reformelor pe care le-a impus adeseori cu forţa. A decedat în exil la 15 iunie 1873, la Heidelberg în Germania.
În ziua de 20 martie a anului 1847 s-a născut la Ismail, în sudul Basarabiei (azi în Ucraina), compozitorul Gavriil Musicescu, cunoscut mai ales prin lucrările sale corale. Gavriil Musicescu (1847-1903) a fost un muzician de înaltă pregătire, dirijor şi organizator de talent al uneia dintre cele mai impunătoare formaţii corale care au fiinţat pe pământul României Corul Mitropolitan din Iaşi. Gavriil Musicescu a fost unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esenţa comorilor folclorului românesc, excelent pedagog muzician. El a desfăşurat pe cele mai diverse planuri o adâncă operă de creaţie, de promovare a valorilor artistice româneşti, de educaţie muzicală. În 1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare, Gavriil Musicescu scrie „Cântecul lui Ştefan cel Mare”. Gavriil Musicescu a fost tatăl celebrei pianiste şi profesoare de pian, Florica Musicescu, şi bunicul scriitorilor Ionel Teodoreanu şi Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel).
La 20 martie 1871 a decedat Alexandru Hurmuzachi, descendent din ilustra familie bucovineană Hurmuzachi, publicist și om politic român, membru fondator al Societății Academice Române, fruntaș al mișcării naționale din Bucovina, deputat din partea Bucovinei în Parlamentul austriac. Alexandru Hurmuzachi s-a născut la 16 august 1823, la Cernauca de lângă Cernăuți, unde își aveau conacul părinții – Doxachi, mare vornic, și Ilinca Hurmuzachi. În familia Hurmuzachi au fost 12 copii, dintre care au supraviețuit șapte: cinci frați și două surori. La inițiativa fraților Hurmuzachi a fost creată gazeta „Bucovina”, prima gazetă care se tipărea în două limbi (germană și română). Familia a avut un rol important în timpul revoluției de la 1848. La moșia Cernauca s-au adunat cei mai destoinici bărbați pe care i-a avut Moldova: Alexandru Ioan Cuza, viitorul domnitor, Vasile Alecsandri, „acel rege al poeziei”, Gheorghe Sion, Mihail Kogălniceanu, care a redactat aici faimoasa lui petiție. În perioada anilor 1829-1841 Alexandru Hurmuzachi și-a făcut studiile primare, gimnaziale și liceale la Cernăuți. În 1845 urmează studiile juridice la Viena. Revenind în Bucovina, Alexandru Hurmuzachi redactează, împreună cu fratele său, Gheorghe, ziarul „Bucovina” (1848-1850). În 1862 a inaugurat „Foaia Soțietății pentru cultură și literatură română în Bucovina”. În 1866 Alexandru Hurmuzachi a fost deputat în Camera Consiliului Imperial de la Viena, iar în 1867 – deputat în Dieta Bucovinei. În 1866 (anul morții lui Aron Pumnul și al debutului literar al lui Mihai Eminescu) Alexandru Hurmuzachi devine membru al Academiei Române. Din opera sa merită evidențiate „Cuvânt de deschidere la prima Adunație Națională de la 19 aprilie 1862, a reuniunii române din Cernăuți”, articolele „Teatrul național la Cernăuți”, „Arune Pumnul” și „Alecsandri în Cernăuți”.
Alexandru Hurmuzachi a murit la 8/20 martie 1871 la Neapole, Italia. A fost înmormântat în curtea Bisericii cu hramul Pogorârea Sfântului Duh din localitatea Dulcești, județul Neamț.
La 20 martie 1923 a decedat Dimitrie Onciul, cunoscut istoric din Bucovina, membru titular al Academiei Române. Dimitrie Onciul s-a născut la 26 octombrie 1856 în satul Straja, districtul Rădăuți. Tatăl său, Dumitru Onciul, absolvent al Institutului de Teologie din Cernăuți, a fost mai mulți ani paroh în satele Straja și Vicovul de Sus, fiind unul din membrii fondatori al Reuniunii Române pentru Leptură (1862). Dimitrie Onciul a făcut studii primare și secundare la Cernăuți, în 1876 a susținut examenul de maturitate la Gimnaziul Superior de Stat din capitala Bucovinei. În anii 1876-1879 a studiat istoria și geografia la Facultatea de Filozofie a Universității din Cernăuți. Fiind student la Cernăuți, a fost membru al Societății „Arboroasa”, membru fondator și primul președinte al Societății Academice „Junimea”. A continuat studiile la Universitatea din Viena (1879-1881). La Viena a activat în cadrul Societății studențești „România Jună”. În 1884 susține teza de doctorat la Universitatea din Cernăuți cu titlul „Despre începuturile statului român”.
Dimitrie Onciul își începe activitatea profesională la Cernăuți, fiind profesor la Gimnaziul Superior de Stat (1885-1887), apoi la Școala Normală (1887-1895), unde a predat istoria și limba română. În anul 1889 este ales membru corespondent al Academiei Române. În 1896, prin concurs, ocupă catedra de istoria românilor la Universitatea din București. În perioada 1896-1923 a fost profesor de istorie veche a românilor la Universitatea din București, a ocupat funcția de decan al Facultății de Litere și Filozofie (1919-1923). Concomitent, în perioada 1900-1923, a fost director al Arhivelor Statului din București. În anul 1905, Dimitrie Onciul devine membru titular al Academiei Române, a fost vicepreședinte (25 mai 1913 – 28 mai 1916, 11 iunie 1919 – 12 iunie 1920) și președinte (12 iunie 1920 – 20 martie 1923) al Academiei Române.
Dimitrie Onciul s-a specializat în cercetarea istoriei evului mediu românesc, a publicat studii fundamentale despre originea și etnogeneza poporului român, despre constituirea Principatelor Române, a elaborat câteva cursuri de istoria românilor. A editat în limba germană studii din istoria Bucovinei (reeditat în română la Chișinău în 1992), despre istoria spațiului Bucovinei până la 1775. El a întemeiat școala critică în istoriografia românească, insistând la studierea aprofundată a documentelor, pentru a identifica adevărul istoric. A publicat o serie de documente descoperite în arhive, în perioada când s-a aflat la Viena.
Dimitrie Onciul a decedat la București, în ziua de 20 martie 1923. A fost înmormântat în Cimitirul Central al orașului Cernăuți.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com