În calendarul ortodox, stil nou, pe data de 12 februarie este pomenit Sfântul Meletie. Ierarhul s-a născut într-o familie de creștini, în Armenia Mare. El a trăit între anii 310-381. A fost ales episcop al cetății Sevastia, apoi în Veria Siriei. Ulterior, a fost numit arhiepiscop al Antiohiei, în locul lui Eudoxie care devenit patriarh al Constantinopolului. Sfântul a fost primit cu evlavie în cetate, iar mulți credincioşi au decis să-și boteze copiii cu numele lui. Ierarhul a fost alungat din funcția de episcop de eretici. Meletie a fost chemat din nou în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). Arhiepiscopul Antiohiei celei mari a fost alungat din nou după ce împăratul a îmbrățişat credința păgână, dar s-a reîntors în timpul împăratului Iovian. Meletie a fost izgonit în timpul următorului conducător, Valens, dar el s-a întors și de această dată în Antiohia. Cel care l-a adus înapoi a fost împăratul Graţian (373-383). Sfântul Ierarh Meletie a trăit în aceeași perioadă cu Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Arhiepiscopul Antiohiei a fost cel care l-a botezat pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Tot el l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare în timpul celui de-al doilea Sinod Ecumenic. În plus, ierarhul l-a numit pe Sfântul Grigore Teologul în funcția de patriarh al Constantinopolului. Sfântul Meletie a fost ales, în 381, președintele al Sinodului al II-lea Ecumenic. Ierarhul este considerat ocrotitorul persoanelor cu deficienţe de auz pentru că a vorbit prin semne în legătură cu Sfânta Treime când un eretic i-a acoperit gura. Meletie a murit chiar în timpul lucrărilor Sinodului, în 381, și a fost îngropat în Biserica Sfinţilor din Constantinopol. Moaştele sale au fost duse în Antiohia după o perioadă de timp.
În această zi, după calendarul bisericesc pe stil vechi sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur. Spre sfârșitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legată de cei trei ierarhi, oamenii întrebându-se care este mai mare: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, au apărut cei trei sfinți împreună. Pentru a recunoaște valoarea teologică a Sfinților Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreagă lume.
Potrivit tradiţiei populare, Sărbătoarea creştină în cinstea celor Trei Ierarhi este şi o sărbătoare de familie. În cele mai vechi timpuri, în această zi întreaga familie cina împreună. Pe masă erau aprinse trei lumânări şi dacă între membrii familiei era o ceartă, ei îşi cereau iertare unul de la altul.
În calendarul popular pentru această zi sunt următoarele semne: dacă ciorile de câmp s-au întors din locurile unde au iernat, anul va fi neroditor în fructe şi legume, în schimb va fi recoltă bogată de pomuşoare. Dacă e vânt puternic, întreaga lună februarie va fi posomorâtă şi cu zăpadă. Vântul de miază-noapte aduce ger, iar dacă pomii sunt cu promoroacă – vremea se va încălzi. Dacă în decursul zilei soarele se ascunde după nori, în curând va viscoli.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com