Lumina științei de carte – nimbul pe care-l merită dascălul școlar

Din centrul Ciudeiului până la școala din satul vecin Igești este o depărtare de câțiva kilometri. Cei de la volanul automobilului o parcurg pe neobservate, în câteva minute, pentru un tânăr iute de picior e ca o scurtă plimbare, iar un bărbat trecut de 70 de ani trebuie să depună mai multe eforturi și nu toți la vârsta aceasta se încumetă să-și încerce astfel puterile. Petru Apetri deseori putea fi văzut dimineața, parcurgând această cale. După jumătate de veac de activitate pedagogică la școala din Igești, el s-a mutat cu traiul la Cernăuți, unde locuiesc copiii săi. Având ore la școală, venea cu autobuzul până la Ciudei, și dacă nu găsea un transport de ocazie, măsura cu pasul acest drum atât de bine cunoscut…

Drumul vieții lui Petru Apetri este un drum spre lumina cărții. În anul 1960 el a absolvit Școala medie din satul natal Târnauca de lângă Herța, unde l-a avut ca profesor de istorie pe renumitul Ropoport.

– Îmi plăcea mai multe discipline școlare, chiar și matematica, iar profesorul Ropoport îmi repeta mereu că anume istoria este pasiunea mea, își amintește domnul Petru Apetri. Și am hotărât să-i urmez sfatul. La examenele de admitere de la Chișinău am obținut două note de „5” și două note de „4” și n-am trecut concursul. Am rămas foarte dezamăgit și iarăși Ropoport m-a încurajat: „Nu-ți fă inimă rea, neapărat vei reuși la anul viitor”. Mai târziu am aflat că atunci la Universitatea din Chișinău au fost admiși toți tinerii demobilizați din rândurile armatei.

Tânărul din Târnauca era dornic de carte și se visa student. A doua lui încercare, de data aceasta reușită, a fost la Universitatea din Cernăuți, la specialitatea „limba și literatura moldovenească” (adică română). În toiul învățământului a fost chemat să-și facă serviciul militar, care a durat trei ani.

– Am nimerit într-o unitate militară din Moscova, povestește pedagogul veteran. Corespondam cu profesoara noastră de la Universitate, Zenovia Peniuc. Ea mă încuraja și-mi scria că am avut noroc, fiindcă puteau să mă trimită într-un loc îndepărtat din „necuprinsa” Uniune Sovietică. Țin minte că în anul 1965 am stat două zile la Iasnaia Poleana, unde a trăit marele scriitor Lev Tolstoi. Am rămas încântat de acele locuri și i-am scris profesoarei Zenovia Peniuc despre aceasta. După serviciul militar am revenit la viața de student.

Tânărul specialist Petru Apetri a fost repartizat la Școala din Ursoaia, un cătun mai îndepărtat al Igeștiului. Aici a însușit și prima experiență de director de școală. Avea 30 de ani și era considerat cel mai tânăr director de școală din raionul Storojineț. Dar pasiunea pentru istorie așa și nu l-a părăsit.

– În 1984 m-am înscris în anul doi la Facultatea de Istorie din Chișinău, la secția fără frecvență. Cea de a două specialitate a mea a devenit principală. De la Școala din Ursoaia am fost transferat la Școala medie din centrul Igeștiului. Am avut și misiunea să duc la bun sfârșit construcția noii școli, începută pe timpul când era director Natalia Țâbuh, mama lui Valerii Țâbuh, pe atunci lider al comsomolului din Ucraina. Fiind la Kiev, el a contribuit la aceea ca Igeștiul să aibă o școală nouă. Era una dintre cele mai mari școli din raionul Storojineț – învățau peste 600 de elevi și activau 50 de cadre didactice, precizează veteranul învățământului public, Petru Apetri.

Câțiva ani a activat împreună cu Petru Apetri la Școala din Igești Radu Petrașescu, profesor de geografie, actualmente directorul Liceului nr.1 din Ciudei:

– Era un mare entuziast, un bastion al învățământului din Bucovina. Avea o pregătire metodică foarte bună. Deseori am asistat la analiza orelor deschise făcute de Petru Apetri și întotdeauna rămâneam profund impresionat de felul lui de a gândi și a vorbi concret, în cunoștință de cauză. Era un om foarte tacticos, la atestarea pedagogilor știa să apere poziția fiecăruia. El își planifica zilnic activitatea, iar documentația școlii era într-o ordine exemplară. Servea drept exemplu pentru directorii de școală. Fiind și eu numit director la Școala medie nr. 1 din Ciudei, mă consultam de multe ori cu colegul meu mai experimentat Petru Apetri. Erau timpuri frumoase, când în școli se făcea carte serioasă.

– N-am regretat niciodată că mi-am ales profesia de pedagog, afirmă domnul Petru Apetri. 52 de ani din viață i-am consacrat școlii, 25 de ani fiind în postul de director al Școlii medii din Igești. În acea perioadă ne-au vizitat școala mai toți scriitorii români din regiunea noastră. L-am avut ca oaspete chiar pe marele poet din Moldova, Grigore Vieru. În perioada 1973-1977 am fost primar al satului, dar aveam și lecții la școală. Timp de 12 ani am fost deputat în Consiliul Raional Storojineț. Cred că am îndreptățit încrederea oamenilor.

– Domnul Petru Apetri a lucrat la școala noastră până în 2019, constată actuala directoare a Liceului din Igești, Olga Ionașcu. Câțiva ani a făcut naveta de la Cernăuți, căci acolo se mutase cu traiul familia sa. Soția sa Tatiana, de asemenea, a fost profesoară la Școala din Igești. Zilele acestea domnul Petru și-a sărbătorit jubileul de 80 de ani. L-am felicitat și l-am invitat să vină împreună cu soția la Liceul nostru, cu prilejul Zilei învățătorului. Deoarece la Casa de cultură din Ciudei se află galeria personalităților din Bucovina, am propus ca ea să fie completată și cu portretul acestui minunat pedagog, care și-a adus o mare contribuție la dezvoltarea învățământului în limba română în ținutul nostru.

De aceiași părere e și primarul Comunității Teritoriale Ciudei, Anatolie Pițul, fost elev al lui Petru Apetri.

– Când s-a deschis noua școală de la Igești eram elev în clasa întâi. A doua zi după 1 septembrie, directorul Petru Apetri a chemat toți elevii din nou la careu și ne-a spus: „Copii, vedeți cât de frumoasă este școala noastră. Haideți să păstrăm aici ordinea și curățenia!”. A spus-o părintește și cu fermitate. A fost prima mea impresie despre directorul și pedagogul, omul și gospodarul Petru Apetri. Consider că cei, care consacri jumătate de veac școlii, săvârșesc o faptă nobilă și eroică. Din această cohortă de pedagogi deosebiți face parte și Petru Apetri. De câțiva ani el se află la odihna binemeritată, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să-l uităm. Nu ne permit faptele lui bune. Iar ele au fost foarte multe.

Luna septembrie este, totuși, o lună de început: început de an școlar și început de an bisericesc. Început de toamnă, dar și începutul biografiilor de muncă ale multor pedagogi. Calea spre lumina cărții a lui Petru Apetri are punct de pornire tot în septembrie. Și în cea de a 80-a toamnă a sa distinsul pedagog simte farmecul acestei luni, anunțată în timp de clinchetul clopoțelului școlar.

(V. K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com