La 11 octombrie 1593 Mihai Viteazul urcă pe tronul Ţării Româneşti. După cum afirmă istoricii, în tinereţe viitorul domnitor al Ţării Româneşti a fost negustor de vite, după care, cu sprijinul şi sub protecţia unchiului său Iane, un boier foarte bogat, a început să ocupe diferite funcţii înalte. În perioada în care unchiul săi era mare ban al Olteniei, Mihai a ajuns bănişor al judeţului Mehedinţi. De asemenea, în anul 1590 ajunge mare stolnic, iar între 1591-1592 devine mare postelnic. În scurt timp, Mihai ajunge mare agă. Pentru că Banul Olteniei locuia de fapt la Constantinopol, istoricii consideră că este posibil ca Mihai să fi fost, în această perioadă, şi ispravnic în locul acestuia, la Craiova. A avut o ascensiune fulminantă şi între 1592 şi 1593 a fost ban al Olteniei. Mihai se retrage în Ardeal în urma unui complot al boierilor împotriva domnitorului Alexandru cel Rău la care se presupune că ar fi participat. După două săptămâni, Mihai a plecat la Constantinopol, unde ajutat de unchiul său Iane, de Andronic Cantacuzino, aristocrat grec, fiul al lui Mihail Cantacuzino (Şeitanoglu), şi de agentul diplomatic englez Barton a reuşit să primească de la turci domnia Munteniei, în schimbul unor mari sume de bani şi cadouri bogate. Banii au provenit din împrumuturi făcute Mihai la creditori, care imediat după înscăunare au venit în ţară ca să-şi primească banii şi dobânzile aferente.
În momentul când Mihai Viteazul şi-a început domnia, de aproape două secole Ţara Românească plătea regulat tribut turcilor. Iar Sultanul schimba domnii Ţării Românești după bunul său plac, determinat de obicei de cumpărarea tronului de către pretendenţii care roiau pe la Istanbul. Mihai Viteazul s-a angajat în faţa Sultanului că va achita datoria predecesorilor săi la tronul Ţării Românești. Împreună cu banii împrumutaţi de el pentru cumpărarea tronului, datoria Ţării Românești era de 700 de milioane de aspri, echivalentul a circa 5,8 milioane de galbeni. Suma era atât de mare, încât era imposibil de achitat, ţinând cont de potenţialul economic al Ţării Românești, scrie istoricul Bogdan Murgescu.
Cauza luptelor lui Mihai cu turcii constă tocmai în această datorie imensă, care a adus Ţara Românească în incapacitate de plată. Mihai Viteazul a profitat de un context internaţional favorabil: organizarea Ligii Sfinte, o alianţă creștină cu scopul declarat de a lupta împotriva turcilor, și desfășurarea războiului cu turcii, cunoscut în istorie ca Războiul de 15 ani (1593-1606). Acest război i-a oferit lui Mihai ocazia să se ridice la luptă împotriva turcilor, neavând altă soluţie pentru ieșirea din incapacitatea de plată.
Cronica Țării Românești a ținut minte peste decenii că Mihai a trebuit să dea socoteală de cheltuirea banilor, o povară în conducerea țării, de care a scăpat abia în urma bătăliei de la Giurgiu, când Sigismund Bathory i-a permis să folosească liber vistieria Țării Românești.
Unirea ţărilor româneşti realizată de Mihai Viteazul a durat doar câteva luni, pentru că în timpul campaniei din toamna anului 1595 de la Giurgiu, în timp ce Răzvan Vodă era cu oastea sa în campania din Țara Românească împreună cu oastea Transilvaniei și a Țării Românești, Ieremia Movilă a venit în Moldova cu oaste poloneză și s-a înscăunat.
Primele monografii dedicate lui Mihai Viteazul apar pe la 1900 și treptat, treptat, pe fondul discursului unionist din Regatul României, el devine modelul pentru Unirea tuturor românilor.
La 11 octombrie 1672 s-a născut eminentul activist politic şi militar, hatmanul Ucrainei, Pylyp Orlyk, coautorul Constituţiei Oastei Zaporojene. Pylyp Orlyk (1672-1742) a învăţat mai întâi la Colegiul iezuit din Vilnus, apoi la Academia Movileană din Kiev. Din anul 1707 a fost pisar general al oastei Zaporojene, iar după înfrângerea în Bătălia de la Poltava din 1709 şi moartea hatmanului Ivan Mazepa, a fost ales hatman. A murit în străinătate, la Paris în 1742.
La 11 octombrie 1866, Poarta Otomană a emis firmanul de învestitură a lui Carol (de Hohenzollern-Sigmaringen) ca principe al Principatelor Unite, cu titlu ereditar, prin care recunoştea, implicit, perpetuitatea unirii celor două Ţări Române.
La 11 octombrie 1913 s-a născut, în localitatea Defiance, Ohio, Statele Unite, poeta, traducătoarea şi prozatoarea Eugenia Adams-Mureşanu. Născută din părinţi români, emigraţi în America, al şaptelea copil din cei zece ai Paraschivei şi ai lui Nicolae Mărgineanu, viitoarea scriitoare se întoarce împreună cu mama sa, rămasă văduvă, în ţinuturile de obârşie de la Ocna Sibiului, profesând ca învăţătoare. A făcut studii de teologie la Sibiu (1947) şi a urmat la Cluj cursurile Facultăţii de Filologie (1949). Debutează cu proză pentru copii şi cu traduceri în 1993 la publicaţia „Satul şi şcoala”, ulterior semnând sporadic în mai multe periodice.
Arestată în anul 1950 este eliberată în 1952 şi din nou arestată între 1958 şi 1960. Părăseşte România după 1970 şi se stabileşte în SUA. În exil colaborează la „Revista scriitorilor români”.
Cea mai importantă scriere a sa este „Cântarea Psalmilor”, apărută la Madrid (1986), cu un cuvânt înainte de Vintilă Horia şi o introducere de Aureliu Răuţă. Este, aşa cum remarca Vintilă Horia, o transpunere a psalmilor într-un limbaj cursiv, actual şi într-o versificaţie de sorginte folclorică. Între lucrările sale se remarca de asemenea „Învierea fariseului Eleazar” şi “Assault on Eden”.
La 11 octombrie 1929 în localitatea Oituz din judeţul Bacău s-a născut Olga Tudorache, o celebritate în lumea teatrului şi filmului românesc. A absolvit, în 1951, Institutul de Teatru şi a activat neîntrerupt pe scenele teatrului bucureştean, radiofonic şi în film. Din 1976 Olga Tudorache este conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, la catedra de actorie. Din 1990 este profesor, iar în anul 2000 s-a retras din învăţământ. S-a produs în filmele „Tudor”, „Răzbunarea haiducilor”, „Profetul, aurul şi ardelenii”, „Prea cald pentru luna mai”, „Tusea şi junghiul”, „Doi haiduci şi o crâşmăriţă”, „O vară de neuitat”, „Femeia visurilor”. Având un talent imens şi inconfundabil a obţinut pentru interpretările sale numeroase premii şi distincţii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com