La 14 septembrie, stil nou, Biserica Ortodoxă sărbătorește Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători dedicate venerării lemnului sfânt. Această sărbătoare ocupă locul al doilea în importanță în luna septembrie, după Nașterea Maicii Domnului. În ziua Crucii, credincioșii țin un post riguros, deoarece Crucea simbolizează biruința asupra morții și păcatului și ne amintește de suferințele și moartea Domnului Iisus Hristos. Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută și sub numele de Ziua Crucii, marchează două evenimente semnificative. Primul este descoperirea Crucii și înălțarea ei în fața comunității de către episcopul Macarie al Ierusalimului în anul 335. Cel de-al doilea eveniment important este aducerea Sfintei Cruci de la perși în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Ziua Crucii ne amintește, de asemenea, de un episod semnificativ din viața Sfinților Împărați Constantin și Elena. Înaintea bătăliei împotriva lui Maxențiu, un adversar al creștinilor între anii 307 și 312, împăratul Constantin a trăit o experiență deosebită. În timpul zilei, pe cer a apărut o cruce alcătuită din stele, având inscripția: „Prin acest semn vei obține victoria”. Acest eveniment a fost decisiv pentru împărat, care a învins în bătălie. Mama sa, Elena, a emis ordinul de a găsi Sfânta Cruce, care se presupunea că se afla la Ierusalim, în apropierea Golgotei. La fața locului au fost descoperite trei cruci identice: una pe care Iisus fusese crucificat și două pe care tâlharii condamnați împreună cu El fuseseră crucificați. Pentru a identifica crucea pe care a fost răstignit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o femeie care tocmai murise. Când Sfânta Cruce a fost așezată lângă una dintre femei, se spune că aceasta a înviat din morți. Această minune a atras o mulțime de credincioși în biserică, care doreau să vadă Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a ridicat Crucea în văzul întregului popor, și de atunci, în fiecare an, pe 14 septembrie, această sărbătoare este celebrată.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, în această zi este cinstit Sfântul Simeon Stâlpnicul cel Tânăr, cunoscut și ca Sfântul Simeon din Muntele Minunat. La fel ca omonimul său, primul stâlpnic, Simeon a fost atras de foarte tânăr de o viață de austeritate. Când a împlinit vârsta de șase ani, Simeon s-a dus la o mănăstire, pe o munte, aici s-a atașat de o comunitate de asceţi care trăia lângă un alt pustnic-stâlpnic, arhimandritul Ioan, care le-a fost ghid spiritual. Simeon, în timp ce încă era un băiat, a construit pentru sine un stâlp apropiat de cel al lui Ioan. El a menținut acest tip de viață timp de 68 de ani.
În calendarul popular pentru această zi sunt incluse următoarele semne ale timpului: vremea caldă prevestește o iarnă caldă; de plouă, toamna va fi ploioasă; de e zi cu soare, toamna va fi caldă și însorită. Dacă e vânt, la iarnă vor fi vânturi aspre. Dacă gâștele sălbatice s-au călătorit, „vara Arhanghelilor” va fi scurtă, iar iarna – timpurie. Dacă insectele nu mai zboară, în curând vremea se va răci.
Unele semne ale timpului nu mai sunt actuale, deoarece în natură au avut loc mari schimbări climatice.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com