La 23 martie 1813 s-a născut poetul român Cezar Bolliac. Cezar Bolliac (1813-1881) a fost unul dintre fruntașii Revoluției din 1848, un poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice și gazetar român. A participat la toate acțiunile revoluţionare importante din anul 1848, fiind prezent la citirea proclamației revoluționare. În primăvara anului 1849 editează la Brașov ziarul politic „Espatriatul”, iar în toamna aceluiaşi an a trebuit să părăsească Transilvania, deoarece împreună cu Bălcescu i-a susținut pe revoluționarii unguri. Se stabilește la Paris împreună cu majoritatea revoluționarilor exilați. Face parte din comitetul Societății studenților români din Paris. Revenind în ţară, la mijlocul anului 1857, susţine unirea. În timpul pregătirilor electorale, optează pentru dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A fost unul dintre cei mai activi participanţi la evenimentele timpului său.
La 23 martie 1847 s-a născut Alexandru Dimitrie Xenopol, vestit istoric român, fost profesor la Universitatea din Iași și membru al Academiei Române. Alexandru Dimitrie Xenopol a văzut lumina zilei la Iași, pe data de 23 martie 1847, fiind fiul lui Dimitrie Xenopol, care ar fi fost de origine anglo-saxonă. După absolvirea liceului în orașul natal, Alexandru D. Xenopol și-a completat studiile universitare de filosofie, drept și istorie (1867 — 1871), culminând cu obținerea doctoratului în drept la Berlin și a celui în filosofie la Giessen, în același an, 1871. În ambele sale lucrări de susținere a disertației de doctor, Alexandru Xenopol se arată a fi un adept al modelelor de drept, filozofice și istorice propuse de savanții germani.
Cu ocazia împlinirii a patru secole de la ctitorirea Mănăstirii Putna, s-a hotărât ca această aniversare să fie marcată de ample acțiuni religioase și culturale. La 20 iunie 1871, Comitetul de organizare a serbărilor de la Putna, întrunit la Viena, a inițiat un concurs pentru cel mai bun discurs festiv care se va ține, de către un student, la mormântul lui Ștefan cel Mare, cu prilejul serbării. Concursul a fost câștigat de Alexandru D. Xenopol, pe atunci student la Berlin ca stipendiat al Societății „Junimea” din Iași. La 25 iulie, Xenopol îi scria lui Ioan Slavici că este de acord cu tipărirea discursului său festiv în broșură și că ar dori ca suma realizată din vânzarea acesteia să se adauge „la fondul pe care avem de gând a-l aduna pentru facerea unui monument lui Ștefan cel Mare”.
Reîntors în țară, Alexandru D. Xenopol a intrat în magistratură, fiind, în 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iași. Este acceptat în asociația culturală „Junimea”. În 1878, obține, prin concurs, Catedra de istorie a românilor la Universitatea din Iași, urmând ca din 1883 să renunțe la magistratură integrându-se total, având preocupări intelectuale multiple, ca profesor, cercetător, editor, istoric, în viața Universității din Iași. În anul 1891 obține, tot prin concurs, și Catedra de istorie universală, la aceeași Universitate, devenind astfel unul dintre acei intelectuali de forță, capabili de a susține multiple cariere intelectuale.
În calitatea sa de istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, pedagog, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru titular al Academiei Române. Între 1898 — 1901 devine rector al Universității din Iași.
Ca om de știință, cu deosebire pentru meritele sale excepționale în domeniul istoriei, începând cu anul 1900, Xenopol a devenit membru de onoare al Societății de Arheologie din Bruxelles, apoi a primit același titlu de la Societatea Academică din Cernăuți, în 1901, a fost ales membru al Institutului Internațional de Sociologie (1903) și, respectiv, membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris (1914) și vicepreședinte al Societății de Sociologie din Paris (1916). S-a aflat întotdeauna într-un fertil dialog cu învățații renumiți ai Europei, prin intermediul forurilor științifice istorice, care i-au acordat adeseori premii de excelență, alături de Academia Română. S-a stins din viață la 27 februarie 1920 în București, unde se mutase din anul 1915. Alexandru D. Xenopol a avut meritul absolut unic de a scrie prima sinteză sau istorie completă a poporului român, „Istoria românilor din Dacia Traiană”, și de a o face larg cunoscută întregii lumi.
În ziua de 23 martie a anului 1946 a decedat la Sibiu compozitorul și pedagogul român Alexandru Zirra. Alexandru Zirra (1883-1946) a fost profesor și director la Conservatorul din Iași între anii 1907-1925 și 1935-1940, iar in perioada 1935-1940 a plecat la Cernăuți unde a înființat și a condus Institutul de Muzică și Teatru (numit şi Conservator). În 1940 s-a mutat la București, fiind numit director al Operei Române din București în perioada 1940-1941. Alături de munca la catedră, el a desfășurat o bogată activitate componistică, abordând, practic, toate genurile (lucrări corale şi instrumentale, opere, poeme simfonice). În 1944 a fost distins cu premiul „G. Hamangiu” al Academiei Române.
La 23 martie 1935, în satul Dăncăuți, fostul județ Hotin, regiunea Cernăuți, s-a născut Vladimir Șetran, artist vizual. A urmat cursurile Liceului de Artă din Cluj, la clasa Constantin Ilea și a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, clasa Ion Marșic (1964). A fost cadru didactic la Academia de Arte din București (1964–2010) și a întemeiat, împreună cu Ion Bitzan și Paul Bortnovski, secția de Forme Industriale [Design]. Din 1957 a participat la nenumărate expoziții personale și colective, în țară și străinătate; lucrările sale se regăsesc în colecții particulare, muzee din țară și străinătate, precum Franța, Austria, Germania, SUA, Turcia, Liban, Anglia etc. A primit Premiul UAP (pentru pictură–1964; pentru artă monumentală–1984; Premiul special–1988; pentru Design–1994; pentru ambient-instalație–2001; pentru Excelență–2007), Ordinul Național Meritul Cultural (1968), Ordinul Național Serviciul Credincios în rang de Calvaler (2001), Premiul Radio România Cultural (2005), Premiul „Ion Andreescu” acordat de Academia Română (2009). Vladimir Șetran a decedat la 28 ianuarie 2022.
La 23 martie 2011 a decedat Elizabeth Taylor, actriță americană de film. Elizabeth Taylor (1932-2011) este considerată „ultimul star al Hollywoodului de altădată”. A fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori și a primit de la American Film Institute Premiul pentru întreaga carieră. A fost numita vreme de decenii cea mai frumoasa femeie din lume. Dar nu frumuseţea i-a adus celebritatea universală, ci uriaşa ei personalitate. Presa de pe toate meridianele a relatat în mod constant, zi de zi, an după an, decadă după decadă, fiecare aspect al vieţii lui Elizabeth Taylor, o viaţă plină de dramă, de triumfuri şi de tragedii ca într-o piesă de William Shakespeare. Tot acest ocean de ştiri şi de titluri de ziare i-a intensificat statura de legendă a Hollywoodului, dar cel mai adesea a pus în umbră faptul ca Elizabeth Taylor a fost una dintre cele mai mari şi premiate actriţe din istoria filmului.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com