19 decembrie în calendarul bisericesc și în cel popular

19 12 Ф 1

La 19 decembrie, după calendarul bisericesc pe stil nou,  creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfântul Bonifatie, cel care a trăit pe vremea împăratului Diocletian, și Cuvioasa Aglasia. Sfântul Bonifatie viețuia în păcate trupești cu stăpâna sa și era bețiv. Potrivit sinaxarului ortodox, într-una din zile, Aglaia i-a zis lui Bonifatie: „Mergi în Răsărit, unde mărturisesc Sfinții, ca să-mi aduci moaște de Mucenici, pentru a le avea ajutor și de sufletească mântuire”.  Ajuns în fața dregătorului, Bonifatie a mărturisit ca este creștin. Pentru această mărturisire, a fost spânzurat cu capul în jos, împuns cu trestii ascuțite pe sub unghii, i s-a dat plumb topit pe gura, a fost băgat cu capul în jos într-o căldare plina de smoală ce fierbea, dar din toate a ieșit nevătămat.

Atunci dregătorul a poruncit sa i se taie capul. Iar Sfântul, după ce s-a rugat, și-a plecat capul și a fost tăiat.  Trupul sau a fost răscumpărat cu mulți bani de Aglaia și a fost înmormântat în apropiere de Roma.  Mai târziu, Aglaia va zidi o biserică mare în numele lui Bonifatie, chiar în mijlocul Romei, în care a mutat moaștele acestuia.

La 19 decembrie este ziua de cinstire  a Sfântului Ilia Muromeț, erou al epocii Rusiei Kieviene, care este menționat în folclorul ucrainean. Călugărul Ilia Muromeț de la Sfintele Peșteri este un erou legendar, descris în zeci de epopei, dar este și o persoană reală ale cărei relicve sunt păstrate în Lavra Pecerska din Kiev. Ilia s-a născut în secolul al XII-lea. Potrivit epopeilor ucrainene, el era din orașul Muroml. Unii  cercetători ucraineni consideră că este vorba de orașul Moroviisk (în prezent, satul Morovsk din regiunea Cernighiv din Ucraina). Se știe că, din copilărie și până la vârsta de 33 de ani, Ilia a fost paralizat — în tot acest timp a stat „la gura sobei”. Dar apoi a fost vindecat în mod miraculos de trei bătrâni profeți — trecători schilozi. Potrivit legendei, ei erau Hristos și doi apostoli. Ulterior, experții au confirmat afectarea coloanei vertebrale inferioare a lui Ilia Muromeț, care l-ar fi putut lăsa paralizat. Cercetătorii au subliniat, de asemenea, prezența rănilor de luptă și a mușchilor incredibil de dezvoltați, ceea ce înseamnă că multe povești epice se bazează pe evenimente reale. Ilia este numele monahal al sfântului, iar acesta a fost hirotonisit la Mănăstirea Sfintelor Peșteri ale Kievului posibil înainte de moarte. Potrivit istoricilor, Ilia a murit când mănăstirea a fost jefuită de către polovțieni, probabil în jurul anului 1188, la vârsta de 45 de ani, iar moaștele sale sunt păstrate în Mănăstirea Peșterilor din Kiev.

În această zi, pe stil vechi, este sărbătorit Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni. Pe parcursul întregii sale vieți Sfântul Nicolae i-a ajutat pe cei orfani și săraci, pe văduve și călători. În țările ortodoxe, de Ziua Sfântului Nicolae, copiilor li se dăruiesc cadouri. De cele mai multe ori cadourile se pun sub pernă, în timp ce copilul doarme, sau în ghetele lui.

În timpurile mai vechi, de Sfântul Nicolae erau organizate iarmaroace. Sfântului Nicolae i se roagă pentru tratarea bolilor, înfruntarea oricăror greutăți ale vieții. Rugăciunea este rostită în singurătate deplină.

După calendarul poporului, dacă  în această zi e soare și ger, recolta din anul care vine va fi bogată. Cât zăpadă va cădea în această zi, atâta iarbă va fi la primăvară. Promoroaca de dimineață prevestește răcirea vremii. Dacă până la 19 decembrie iarna s-a arătat a fi aspră,  în curând vremea se va încălzi. Cum e vremea în această zi, așa va fi ea și până la sfârșitul lunii decembrie.

Unele din aceste semne ale timpului și-au pierdut actualitatea din cauza schimbărilor mari de climă.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий