19 mai în calendarul bisericesc şi în cel popular

19 05 F 1

La 19 mai, stil nou, este prăznuit Sfântul Mucenic Patrichie, episcopul Prusiei.  Sfântul Patrichie a trăit în primul secol creștin, în cetatea Prusa din Asia. În calitate de episcop al acestei cetăți, a convertit multe persoane la creștinism. Pe vremea împăratului Iulian Apostatul, Sfântul Patrichie a fost aruncat de păgâni în ape fierbinți. Sfântul a strigat când a fost aruncat: „Doamne Iisuse Hristoase, ajuta robului Tau!”. Când păgânii l-au aruncat și sfântul a căzut în apă, picăturile care au sărit din izvor au ajuns pe fețele celor care l-au chinuit pe sfânt și le-au opărit fețele, iar el a ieșit nevătămat. După această minune, ighemonul Iulie le-a poruncit ostașilor să îl scoată pe Sfântul Patrichie din apă și să-i taie capul cu toporul, la fel ca și preoților Acachie, Menandru și Polien.

După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 19 mai este cinstit Sfântul  și Dreptul Iov, mult răbdătorul. Sfântul Iov este considerat a fi un personaj biblic din Vechiul Testament, cunoscut pentru povestea sa de credință și încercare. Potrivit Bibliei, Iov a fost un om drept și temător de Dumnezeu din țara Uz, care a fost pus la încercare de Satana, care i-a distrus viața și familia, distrugându-i averea și sănătatea. Cu toate acestea, Iov a rămas credincios lui Dumnezeu și a refuzat să renunțe la credința sa, chiar și atunci când a fost supus unor încercări extreme. În cele din urmă, Dumnezeu i-a restaurat sănătatea, averea și familia și i-a dat o nouă viață bogată și împlinită. Povestea lui Iov este considerată a fi o alegorie despre credință, încercare și răbdare, iar Sfântul Iov este considerat a fi un exemplu de credință și perseverență în fața suferinței. Este sărbătorit ca sfânt în mai multe tradiții creștine, inclusiv în Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică.

Semnele timpului din această zi arată la starea vremii şi la pronosticul privind recoltele. Dacă noaptea a fost caldă, va fi recoltă bogată de castraveţi. Dacă dimineaţă nu este rouă, vremea se va schimba. Ceaţa în dimineaţa acestei zile este semn că nu va ploua.

Deoarece în ultimul timp în natură au avut loc schimbări esenţiale, o parte din aceste semne fenologice şi-au pierdut actualitatea.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий