20 iulie în calendarul bisericesc și în cel popular

20 07 Ф 1

La 20 iulie, stil nou, este cinstit Sfântul Ilie, una dintre cele mai importante sărbători ale verii.  Sfântul și marele Profet Ilie, cel întrupat în carne de la Dumnezeu, a primit puterea de a închide și de a deschide cerurile. Se spune că tatăl lui, în momentul în care avea să vină pe lume, a văzut o mulțime îmbrăcată în alb și i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu. Încă de mic ținea cu strictețe la toate poruncile și cuvintele lui Dumnezeu. Acesta a fost cel care, în vremea conducerii lui Ahab pe tronul regatului de Nord, a mers la el și i-a spus că Dumnezeu e viu, că trăiește și să nu mai cadă niciun strop de ploaie, decât prin cuvânt din gura lui. Seceta se abătuse cu nenorocire peste tot ținutul, timp de trei ani. Dumnezeu nu a vrut să treacă peste cuvântul profetului său, dar nici nu își dorea moartea păcătoșilor săi, așa că i-a spus că acest  lucru trebuie să înceteze.   Ilie se duce în fața conducătorului, cel care, cu o întreagă armată l-a căutat timp de trei ani, dar acesta a fost părăsit de puterile date de Dumnezeu, iar de teamă se ascunde. Obosit, flămând și însetat, un înger îl găsește în sălbăticie și îi oferă un ulcior de apă și o pâine.   După 15 ani de profeții, îndeplinind misiunea pe care i-o încredințase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel,  unde își luă haină din piele de oaie și a lovit apele Iordanului. În acel moment, Sfântul Ilie s-a urcat pe muntele Carmelului și a început să se roage pentru a aduce ploaie pe pământ.    După această minune în care a despărțit apa în două, acesta a fost ridicat la cer într-un car, de unde a pocnit din bici. Astfel, înălțat la ceruri, Profetul Ilie preafigura Înălțarea Domnului.   Se spune că tunetele și fulgerele din această zi sunt date de pocniturile biciului Sfântului Ilie.

În această zi, după calendarul bisericesc pe stil vechi, este sărbătorit Sfântul Cuvios Toma din Maleon (sec. X). Capul Maleo se află în sud-estul Greciei, despărțind golful Argolic de cel Laconic, loc periculos pentru corăbieri. În vechime se afla acolo un templu al zeului Apollo. Preacuviosul Toma Maleotul a fost un ostaș cinstit de toți cei ce-l cunoșteau. Iubirea pentru Hristos l-a îndemnat însă să părăsească lumea și astfel a îmbrăcat haina smereniei călugărești și s-a dus în pustie. Dumnezeu a binecuvântat rugăciunea și nevoințele sale prin învrednicirea cu darul tămăduirilor minunate.

După semnele timpului din această zi oamenii încercau să prevadă cum vor fi starea vremii și recoltele. Dacă plouă, ploile vor dura mai mult timp. Ploaia torențială prevestește vreme ploioasă în decursul a șapte săptămâni.  Dacă la 20 iulie e vreme umedă, recolta va fi mică. Păianjenii împletesc mreje – e a vreme uscată și cu arșiță.

În zilele noastre, în natură au avut loc schimbări climatice esențiale și unele din aceste semne ale timpului și-au pierdut actualitatea.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий