Potrivit calendarului creștin-ortodox, stil nou, la 25 noiembrie, creștinii o sărbătoresc pe Sfânta Muceniță Ecaterina. Ea a fost fiica principelui Consta și a viețuit în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea. Tradiția spune că ea a fost o studentă remarcabilă. Ecaterina cunoștea foarte bine limba greaca și limba latină și avea cunoștințe de astronomie și de oratorie. A devenit creștină în jurul vârstei de 14 ani și a convertit sute de oameni la creștinism. Sfânta Ecaterina a fost martirizată în jurul vârstei de 18 ani. În Biserica Catolică ea este venerată în mod tradițional ca fiind unul din cei Paisprezece sfinți ajutători.
La 25 noiembrie, după stil vechi, este cinstit patriarhul Ioan Milostivul. Fiind sprijinitorul celor săraci, a împărţit cu ei nu numai bunurile sale ci şi bunurile Bisericii. S-a născut în jurul anului 550, la Amathos (Cipru), în familia lui Epifanie, guvernatorul insulei. Dărnicia lui faţă de cei necăjiţi şi săraci – pe care îi numea „stăpânii” săi – avea să-i atragă supranumele de „cel Milostiv”. Ioan era căsătorit şi avea copii, însă, rămânând văduv, a fost chemat să ocupe scaunul patriarhal de la Alexandria, rămas vacant după moartea patriarhului Teodor. Înscăunarea sa a avut loc în anul 611, devenind al cincilea patriarh de Alexandria cu acest nume. În calitate de patriarh, Ioan se afla mereu la dispoziţia celorlalţi, indiferent că era vorba de vreo rugăminte sau de vreo plângere. Milostenia lui era îndreptată atât către creştinii din Alexandria, cât şi către cei de altă credinţă ori de altă naţionalitate. Astfel, atunci când perşii au jefuit Ierusalimul, el a ajutat la salvarea locuitorilor prin furnizarea unor mari sume de bani, a unor cantităţi mari de vin, porumb, ulei şi îmbrăcăminte, în afara animalelor de povară pentru transportul acestor bunuri de care Ierusalimul avea atâta nevoie. În anul 619, când perşii au invadat Egiptul, patriarhul Ioan a fost nevoit să fugă din Alexandria. Întors în Cipru, a murit la scurt timp după aceea, lăsând în urma sa multe realizări frumoase şi un exemplu demn de urmat.
Creștinii ortodocși din Ucraina îl numesc pe Sfântul Ioan Milostivul „Ioan care aduce zăpadă”, căci de cele mai multe ori în această zi pământul este acoperit cu zăpadă. În popor se spune că dacă în această zi a căzut zăpadă, ea se va menține până în primăvară. Dacă au sosit păsările migratoare care iernează pe meleagurile noastre, în curând va începe adevărata iarnă. De ninge în decursul zilei, primăvara va fi târzie și rece. Dacă norii plutesc împotriva vântului, va viscoli.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com