La 27 februarie 1711 s-a născut Constantin Mavrocordat, domnitor al Țării Românești și al Moldovei. Constantin Mavrocordat, născut la Constantinopol, a fost fiul domnitorului grec Nicolae Mavrocordat. A fost un om învățat ca și tatăl său și era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci.
Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova. În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână. Pe boieri îi recompensează printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins. Toate aceste reforme le aplică și în Moldova, atunci când este numit domn. În 1735, la un an de la apariția primei loji masonice autohtone, Constantin Mavrocordat fondează la Iași Loja Moldova. În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române : mai întâi în Țara Românească (1746), apoi în Moldova (1749). S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește. În 1769, în timpul războiului ruso-turc, Constantin Mavrocordat se retrage de la Iași la Galați. La 1 decembrie este prins de ruși la Mănăstirea Sfânta Precista unde zăcea bolnav. În urma unor discuții aprinse este rănit la cap cu sabia de un ofițer rus. În timpul întoarcerii la Iași, rana cangrenează, iar domnul moare pe 15 decembrie 1769, fiind înmormântat cu toată pompa cuvenită.
La 27 februarie 1903 s-a născut Ion Irimescu, sculptor român, membru al Academiei Române. Ion (Nicu) Irimescu (1903-2005) s-a impus în peisajul artei româneşti, temele predilecte fiind maternitatea şi muzica, folosind linia ondulată din Art Nouveau şi spiritul creator al Art Deco-ului, formându-şi un stil propriu, inconfundabil. În semn de apreciere a valorii operei sale, una dintre lucrările lui, statuia prințului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, fiind poziţionată chiar între statuile lui Dante și Shakespeare.
A fost profesor de desen la Școala Normală „Ștefan Cel Mare” din Fălticeni, la Gimnaziul din Pașcani etc. În anul 1928, la absolvirea academiei, a avut loc debutul său la Expoziția de Pictură și Sculptură din București, unde a expus lucrarea Eden. În 1932 i s-a acordat Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris. A fost profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu la Cluj, iar din 1966 a fost profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. A fost distins cu ordinul Steaua României și Premiul de Excelență în Cultura Română pe anul 2001. O copie a bustului lui Eminescu, realizat de Ion Irimescu, a fost pusă pe postament la Noua Suliță, regiunea Cernăuți.
La 27 februarie 1882, la Gimnaziul român din Brașov a avut loc premiera primei operete românești „Crai nou” de Ciprian Porumbescu. Ciprian Porumbescu (1853-1883), născut Ciprian Golembiowski, a fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări ale lui sunt „Balada pentru vioară și orchestră” po.29 și opereta „Crai nou”, pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).
În gazeta locală, singura de altfel pentru români, găsim doar o sumară informaţie despre acest eveniment cultural: ,,Teatrul român în Braşov. O societate de diletanţi va prezenta în 27 şi 28 februarie, în sala cea mare a gimnaziului român de aici opereta „Crai nou” de Vasile Alecsandri, muzica de C. Porumbescu’’. În pofida slabei reclame, recompensa a fost succesul spectacolului. Sora sa, Marioara, venită din Moldova cu o caleaşcă împreună cu iubita lui Ciprian, Berta, fiica pastorului Gorgon din Stupca, scria părinţilor: „Aplauzele erau colosale, publicul în culmea entuziasmului…Ciprian de mult visa un asemenea succes încă de când era copilandru’’. „Opera a avut un succes extraordinar de mare – aprecia un martor ocular. Totul a mers de minune. Toţi erau aşa de entuziaşti, încât se zăpăciseră: băteau din picioare, strigau, aplaudau… Toţi în costume naţionale, care străluceau şi scânteiau de te orbea…’’.
În ziua de 27 februarie 1920 a murit Alexandru D. Xenopol, economist, filosof, istoric şi scriitor român. Alexandru Dimitrie Xenopol (1847-1920) este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. A fost și un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de Nicolae Iorga.
La 27 februarie 1926 a decedat la București soprana română Elena Teodorini (n. Elena de Morțun, 25 martie 1857 ). A fost supranumită ultima divă a secolului al XIX-lea și prima divă a României; prima artistă din România care a cântat pe scena teatrului Scala din Milano. În 1877 a debutat ca solistă cu tenorul Armando di Gondi în Maria di Rohan de Gaetano Donizetti la Teatrul Municipal din Cuneo. În mod gradual, timbrul vocii sale s-a transformat, trecând de la gamma contralto la cea de mezzosoprană. În urmǎtorii doi ani interpreteazǎ diverse roluri de mezzosopranǎ în Alessandria, Livorno, Pisa, Chieti și la Opera din București. În 1879 debuteazǎ la Teatro dal Verme în rolul Mariei din La Fille du Regiment („Fiica regimentului”) de Gaetano Donizetti și în rolul lui Rachel, din opera Evrea („La Juive”) de Jacques Fromental Halévy.
Pe data de 20 martie 1880, la vârsta 22 ani, își face apariția pentru prima oarǎ pe scena Teatrului La Scala din Milano, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, devenind prima româncǎ care a cântat pe aceastǎ scenǎ. În 1881 interpreteazǎ rolul Valentinei în „Les Huguenots” de Giacomo Meyerbeer.
În toamna lui 1909 fondează Academia Theodorini, împreună cu Hariclea Darclée și Titta Ruffo.
Devine Director al Conservatorului Guvernamental din Buenos Aires în 1915. În 1918, fondeazǎ Escola superior de canto „Ars et Vox”, în Rio de Janeiro. În toamna aceluiași an se întoarce în România, la București, unde fondează Academia Națională de Lirică.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com