La 27 martie 1845 s-a născut Wilhelm Conrad Röntgen, fizician german, laureat al Premiului Nobel. Wilhelm Conrad Röntgen (1845-1923) a fost profesor la Universitatea Würzburg. Studiind descărcările electrice în tuburi vidate, a descoperit în anul 1895 emisia unor radiații penetrante, pe care le-a numit radiații X care, după moartea sa și în pofida testamentului său, au fost denumite raze Röntgen. În anul 1901 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică. Juriul Nobel a apreciat serviciile extraordinare, oferite prin descoperirea remarcabilelor raze X.
La 27 martie 1888 s-a născut unul dintre cei mai reprezentativi scriitori din Basarabia, Alexie (Alexei) Mateevici, autorul nemuritoarei poezii „Limba noastră”, care în prezent este Imnul de Stat al Republicii Moldova. Alexie Mateevici s-a născut în satul Căinari din fostul Județ Bender, în familia preotului Mihail Mateevici. Mamă-sa, Nadejda, era fiica protopopului Ioan Neaga din Căușeni. Când Alexie avea cinci ani, părinții se mută cu traiul în Zaim. Aici micul Alexie învață la școala primară și se familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la țăranii de prin partea locului. În 1897 Alexie Mateevici urmează Şcoala teologică din Chișinău, pe care o absolveşte în 1902, „cu privilegii”. Îşi continuă studiile la Seminarul teologic, unde se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plămădeală, coleg la seminar. Preocuparea sa literată începe cu apariția, în 1907 a primelor numere ale ziarului “Basarabia”, în care tânărul poet publică poeziile „Țăranii”, „Eu cânt”, „Țara”, precum și articolele „Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni”, „Din cântecele poporane ale Basarabiei”. În 1908 seminaristul Alexie Mateevici, împreună cu alți tineri basarabeni, a înființat cercul „Deșteptarea”. Această asociație avea drept scop luminarea oamenilor, deșteptarea conștiinței lor naționale, lupta pentru dezrobire și pentru unire cu România. După doi ani, din cauza înăspririi regimului, cercul a fost nevoit să-și înceteze activitatea.
În 1910 Alexie Mateevici devine student la Academia teologică din Kiev (Academia Movileană din Kiev), pe care o absolveşte în 1914. În anii de studenție, după cum au mărturisit mai târziu cunoscuții săi, „Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”. Traducerile sale din literatura rusă clasică, de asemenea, sunt o şcoală serioasă pentru poet. Studierea profundă a literaturii înaintaşilor, a trecutului istoric şi cultural al poporului său se întrevede în studiile şi articolele publicate în „Kişineovskie eparhialinîe vedomosti”: „Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, „Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”, „Bocetele funerare moldoveneşti”, „Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”. În revista „Luminatorul” tipăreşte studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni”.În 1914, în anul absolvirii Academiei, se căsătoreşte cu Teodora Novitschi, originară dintr-o localitate de lângă Kiev, şi se repatriază la Chișinău. Un timp predă limba greacă la seminarul unde învăţase. Este preocupat de viitorul meleagului natal, de vestigiile trecutului, se află în tumultul vieţii, ţine o cuvântare în faţa absolvenţilor seminarului din Chișinău, vizitează străvechea biserică din Căuşeni, despre care spune că e „uimitor de bine păstrată”.În 1916 pleacă în calitate de preot militar pe fronturile Primului Război Mondial. În 1917 preotul militar Alexie Mateevici, care la început a fost pe frontul din Galiția, apoi la Mărășești, s-a îmbolnăvit de tifos. În prima jumătate a anului 1917 scrie poeziile: „Văd prăbuşirea”, „Cântec de leagăn”, „Basarabenilor”, „Frunza nucului”, „Unora” etc. La 17 iulie scrie fermecătorul poem „Limba noastră”, o excelentă odă închinată limbii materne. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, preotul și poetul Alexie Mateevici se stinge din viață la spitalul nr.1 din Chișinău şi e înmormântat la cimitirul central din oraș.
În anul 1934 pe mormântul lui a fost ridicat un bust creat de sculptorul Alexandru Plămădeală, fostul său coleg de seminar. Moştenirea literară a lui Mateevici a fost editată în 2 volume în anul 1993. În 1994 celebra sa poezie „Limba noastră” devine Imnul de Stat al Republicii Moldova. Vestitul istoric al literaturii române, George Călinescu, considera că Alexie Mateevici a dat „o nouă definiție poetică a limbii române.
La 27 martie 1919, în localitatea Moldova Nouă, Caraș-Severin s-a născut Nicolae Nova (Aurel D. Bugariu), poet, prozator și traducător, stabilit din 1951 în SUA. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București, întrerupte după doi ani, fiind încorporat. A debutat cu proză în revista Carașul nou (1935). A colaborat la revistele Universul literar, România literară, Dacia rediviva, Fruncea, Reșița etc. A debutat editorial cu volumul de nuvele „Încrustări în bancă” la editura gazetei Reșița (1939). A publicat romanul „Dragoste albă”, cu o prezentare de Ionel Teodoreanu (1941). A participat la război pe frontul din Crimeea, apoi în Ungaria. Căzut prizonier pe frontul de Vest, a fost decorat în lipsă cu Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu panglică și cu Frunze de Stejar. Prizonier în Germania, a ales calea exilului, a studiat la Erlangen (Istoria artei, Ziaristică, Istoria muzicii). A editat, din 1951, revista Vers, în care au publicat mulți intelectuali de seamă ai exilului: Vasile Posteuca, N.S. Govora, Faust Brădescu, I.G. Dimitriu, Aron Cotruș, Ion Tolescu, Claudiu Isopescu, Toader Ioraș. S-a căsătorit cu o nemțoaică, emigrând apoi în Statele Unite. A pus bazele unei emisiuni de radio la Gary (Indiana) care a funcționat vreme de 35 de ani. A colaborat la aproape toate revistele exilului: Înșir’te mărgărite, Exil, Căminul (Brazilia), Carpații (Spania), Cuvântul românesc (Canada), Libertatea (Statele Unite), Revista scriitorilor români (Germania), demascând metodic opiniei publice fărădelegile săvârșite de guvernanții comuniști asupra năpăstuitului popor român. A primit cetățenia americană în 1960. Din opera sa literară: Magul care-și caută Steaua, Povești fără țară, Catapetesme, Ultimul învins, Cetăți sfărâmate. Nicolae Novac a decedat la 16 martie 2003.
La 27 martie 1943, în satul Mălăiești, Bălți, Republica Moldova, s-a născut Aurel Ciocanu, poet, prozator, traducător. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie în 1965. A avut activitate redacțională la publicațiile pentru copii Scânteia leninistă și Tânărul leninist. A debutat editorial cu volumul de proză pentru copii „Băiețelul din geamul albastru” (1970), urmat de „Corăbioare”, „De vorbă c-un ghiduș”, „Trenul 6”, „Sus în codru”, „Umbrela cosmonautului”, „Pălăria lui Cippolino”, „Luni, marți, miercuri…”, „Unchiul meu Păcală”, inspirate din folclor și din actualitatea imediată. Autorul îmbină realul cu fantasticul, creând chipuri și imagini sugestive. A publicat și volume de versuri pentru adulți: „Glob matern”, „Arme în iarbă”, „Iarna dragostei”, „Înflorite ramuri”, „Ploaie desculță”, „Iubind” (1991). Din 2000 s-a stabilit în SUA.
La 27 martie 2000 a încetat din viaţă regizorul Paul Călinescu (n.1902), pionier al cinematografiei româneşti. Paul Călinescu rămâne cunoscut drept regizorul primului film de ficțiune realizat sub regimul comunist (Răsună valea, 1949); doar că el se anunța un deschizător de drumuri încă din perioada de documentarist. Două documentare de-ale sale au fost prezentate și premiate la Festivalul de Film de la Veneția, primele premii prestigioase pe care cinemaul românesc le-a obținut vreodată – „Țara moților” în 1939 și „România în lupta contra bolșevismului” în 1941.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com