La 30 ianuarie 1561, la Brașov a apărut „Tetraevanghelul”, prima carte românească tipărită de diaconul Coresi. Datorita celor 40 de titluri tipărite și răspândite în Țara Românească, diaconul Coresi a înlesnit apariția limbii romane literare. Tetraevanghelul provine din limba greacă și înseamnă 4 Evanghelii sau 4 Vesti Bune. Prima astfel de lucrare liturgică a fost scrisă în limba slavonă și copiată de către Nicodim de la Mânăstirea Prislop în anul 1405. 24 de ani mai târziu, va fi realizat primul Tetravanghel romanesc ilustrat, care se află la Biblioteca Universității Oxford. Monahul Macarie va tipări și el o astfel de carte, în limba slavonă, în anul 1512 la Târgoviște. Iar la Sibiu va apărea între 1551-1553, Tetraevanghelul bilingv, slavo-român.
La 30 ianuarie 1695 Constantin Brâncoveanu, domnul Munteniei (anii domniei 1688-1714), primeşte ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii din Viena, titlul de „Principe al Imperiului”. Constantin Brâncoveanu a fost adus la tronul Munteniei de marea boierime, fiind nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. Domnitorul a întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane. Folosind o politică abilă, s-a menținut la domnie timp de 26 de ani. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreuiat viața țăranilor și târgoveților. Constantin Brâncoveanu a dus o politică externă șovăitoare. În timpul războiului ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat o atitudine expectativă. Învinuit de trădare de către turci, a fost omorât la Constantinopol la 15/26 august 1714, împreună cu ginerele și cei patru fii ai săi. La 20 iunie 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea ca sfinți a voievodului Constantin Brâncoveanu și a copiilor lui.
La 30 ianuarie 1852, la Haimanale ( în prezent Ion Luca Caragiale, județul Dâmbovița) s-a născut Ion Luca Caragiale. A urmat Gimnaziul „Petru și Pavel” din Ploiești, iar studiile liceale le-a terminat la București. Fiind atras de teatru a urmat Conservatorul de Artă Dramatică din București, ulterior a frecventat ședințele cenaclului „Junimea”, în revista căreia, „Convorbiri literare”, își va publica principalele piese de teatru. A fost copist, sufleur, redactor, revizor școlar, profesor, corector, registrator și director general al teatrelor. La 25 ianuarie 1885, Caragiale primise un premiu de la Teatrul Național, pentru piesa „D-ale carnavalului”, din partea unui juriu format din Vasile Alecsandri, B. P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Grigore Ventura și V.A. Urechia. În anul 1905, marele dramaturg s-a stabilit la Berlin. La 9 iunie 1912 Ion Luca Caragiale a decedat. Cunoscutele comedii scrise de I.L Caragiale „O noapte furtunoasă”, „Conul Leonida față cu Reacțiunea”, „O scrisoare pierdută” și „D-ale carnavalului” sunt înscenate și astăzi. Deși Caragiale a scris doar nouă piese, este considerat cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa i-a influențat pe alți dramaturgi, între care si Eugen Ionesco.
În ziua de 30 ianuarie a anului 1882 s-a născut Franklin D. Roosevelt, viitorul preşedinte al SUA. Franklin D. Roosevelt a fost cel de-al 32-lea Preşedinte al Statelor Unite ale Americii între anii 1933-1945. Este singurul preşedinte american ales de patru ori (numărul de mandate este în prezent limitat la doua). Roosevelt a condus ţara în lupta împotriva Marii Depresiuni şi în timpul celui de-al Doilea război mondial. Criticat şi admirat, el a lăsat o puternică amprentă asupra istoriei ţării sale şi în general asupra istoriei lumii. A decedat în 1945, în preajma căderii Berlinului.
La 30 ianuarie 1926 a decedat Bucura Dumbravă, prozatoare română, prima femeie care ajunge pe Vârful Omul. S-a născut la Bratislava în 1868, având numele real Fany Seculici. Limba sa maternă era germana. Familia ei s-a mutat la Bucureşti în 1873. A învățat carte la Sinaia și apoi la București. Pe când se afla într-o vacanță la Sinaia, tânăra de 14 ani i-a citit câteva poezii proprii în limba germană reginei Elisabeta a României, care a încurajat-o să continue, a invitat-o de mai multe ori la Castelul Peleş și a sprijinit-o din punct de vedere material. A învățat apoi la un pension german din București, unde a studiat și limba română. Sub influența lui Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta), devine interesată de natura României, de literatura și folclorul românesc. În 1905 a înființat societatea „Chindia”, care își propunea să cultive gustul pentru jocurile naționale și portul popular. Societatea a funcționat până la Primul Război Mondial. Sub pseudonimul Bucura Dumbravă, ea a început să scrie romane istorice, concepând o trilogie intitulată „Spărgătorul de valuri”. Din aceasta au apărut două romane scrise în limba germană: „Der Haiduck” (Regensburg, 1908) – o carte despre haiducul Iancu Jianu, tradusă în limba română de Teodor Nica sub titlul „Haiducul”; „Der Pandur” (Regensburg, 1912) — o carte despre Tudor Vladimirescu, , tradusă în același an de Elisa Brătianu cu o precuvântare de Carmen Sylva și o prefață în română de Bucura Dumbravă, iar ulterior a fost tradus chiar de scriitoare. Cel de-al treilea roman al trilogiei, „Sarea Norodului», evoca figura lui Gheorghe Lazăr, dar manuscrisul în limba germană s-a pierdut. Pasionată de munte, pleca în fiecare primăvară la Sinaia. În lunile de toamnă și de iarnă studia colecția de manuscrise a Academiei Române. Sub influența drumețiilor montane, Bucura Dumbravă scrie prima carte în limba română, „Cartea munților” (București, 1920), care este un amestec poetic de îndrumări pentru organizarea și efectuarea de drumeții și de note de călătorie. Ea a fost caracterizată de Perpessicius drept un „adevărat vademecum al drumețiilor”. Iar Emanoil Bucuța a apreciat astfel lucrarea Bucurei Dumbravă: „Cartea munților” e cea mai frumoasă floare sădită în grădina literaturii românești, pe care Bucura a adus-o din drumuri de treizeci de ani. Cu ea, scriitoarea ne însoțește de acum neîntrerupt și va mai însoți multe rânduri de oameni, după noi, atât în cățărările pe piatră, cât și în citirile din ceasurile de odihnă”. În ultimii ani de viață Bucura Dumbravă a început să se preocupe de studiul teozofiei. A publicat culegerea „Ceasuri sfinte” (București, 1921), apoi a tradus cartea „La picioarele învățătorului” (1924) a lui Krishnamurti. În anul 1925 a înființat loja teozofică din România, pe care a condus-o până la moarte. A fost, de asemenea membră, a lojei masonice „Steaua Orientului”. A participat la mai multe congrese teozofice, printre care două în India S-a îmbolnăvit de malarie pe vaporul cu care se întorcea din India, unde participase la un congres de teosofie și îl cunoscuse pe Krishnamurti, și a murit în ianuarie 1926 într-un spital din Port Said. Înainte de a muri, a spus îngrijitoarelor ei că numai vederea munților ar mai putea-o însănătoși. În anul 1927 a apărut lucrarea postumă „Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori” (București, 1927). După pseudonimul ei a fost denumit vârful Ocolit (vârful Bucura Dumbravă) din Munţii Bucegi.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com