În fiecare an, la data de 6 octombrie pe stil nou Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Apostol Toma. Sfântul Apostol Toma a trăit în Galileea și a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos. În tradiția creștină se spune că Apostolul Toma ar fi întreprins o lungă călătorie misionară, ajungând în ținutul Parților și în India de sud, unde a murit fiind străpuns cu o lance. Când a aflat că Iisus Hristos este Mântuitorul nostru, Toma a decis să-L urmeze pe Hristos. Porecla sa de „Toma-Necredinciosul” i se trage de la faptul că el n-a crezut relatările ucenicilor despre Învierea lui Iisus.
Pe stil vechi, la 6 octombrie este marcată Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. Se sărbătorește momentul în care Arhanghelul Gavriil a venit la Zaharia și la soția acestuia, Elisabeta, și i-a anunțat că vor avea un fiu, pe nume Ioan. Cei doi nu au crezut spuselor trimisului lui Dumnezeu și, drept pedeapsă, Arhanghelul Gavriil i-a zis lui Zaharia că va rămâne mut până în ziua în care se va naște pruncul. Tradiţia bisericească interzice orice petreceri în această zi. Tot în această zi nu se recomandă să te plângi pe soartă pentru a nu rămânea nefericit mult timp.
Semnele timpului arată că dacă cocoşul stă într-un picior, în curând vremea se va răci. Ciorile vin mai aproape de casele oamenilor, se va schimba starea vremii. Dacă în grădini sunt multe buruieni, iarna va fi cu multă zăpadă.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com