Ziua fermierului – cea mai „tânără” sărbătoare în Ucraina

19 06 2021 LC INFO 3

În Ucraina a fost marcată, pentru a doua oară, Ziua fermierului. În anul curent această sărbătoare este deosebită, deoarece peste două săptămâni va fi deschisă piaţa funciară, iar pentru fermieri, pentru cei ce lucrează nemijlocit pământul circuitul terenurilor arabile este o chestiune principială.

Din Comunitatea Teritorial Unită Noua Suliţă fac parte treisprezece localităţi săteşti, care dispun de terenuri arabile fertile şi ele sunt îngrijite gospodăreşte, nici o parcelă nu stă pârloagă. Este meritul gospodăriilor de fermier.

Cu prilejul sărbătorii lor profesionale, fermierii din CTU Noua Suliţă au fost felicitaţi de primul adjunct al primarului, Serghei Arsenii, şi de specialistul în chestiunile funciare, Anatolie Andriţchi. După ce fermierii şi-au primit menţiunile, ei au discutat despre chestiunile cotidiene, primind răspuns la întrebările care îi preocupă, comunică site-ul CTU Noua Suliţă.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий