Fotografii din albumuri familiale: destin şi istorie

17 06 2021 HACMAN 1

Zilele acestea la Biblioteca regională „Myhailo Ivasiuk” din Cernăuţi a fost lansat proiectul „Cipuri simple ale unei istorii deloc simple”, realizat de Fondul de Binefacere „Resurse şi iniţiative sociale” şi susţinut de Fondul Ucrainean de Cultură. La conferinţa de presă, consacrată evenimentului, au participat Serghei Hacman, vicepreşedintele Fondului de Binefacere „Resurse şi iniţiative sociale”, candidat în ştiinţe istorice, docent, Viktor Pavliuk, activist public, Natalia Fileak, directorul Bibliotecii regionale „Mihailo Ivasiuk”, şi Natalia Neceaeva-Iuriiciuk, membră a Fondului de Binefacere „Resurse şi iniţiative sociale”, docent universitar. Ideea proiectului a pornit de la relatarea pe care domnul Serghei Hacman a auzit-o de la bunica sa, Saveta. Ea a trăit o viaţă lungă – de 92 de ani – şi n-a părăsit niciodată satul său natal de lângă Cernăuţi, dar, din documente reiese că a trăit în câteva state –  imperiul Austro-Ungar, România, URSS și a murit în Ucraina. Familia ei a trecut prin calvarul regimului totalitar sovietic. Un frate de-al ei a căzut la Lunca în 1941, din care cauză părinții și o soră au fost deportați în Siberia. E destinul multor familii de români și ucraineni din regiunea noastră. De aceea şi proiectul urmăreşte scopul să adune imagini însoțite de istorii de viață – argumente vădite ale istoriei zbuciumate și adevărate a ținutului nostru. Prin istorioare scurte, dar semnificative au confirmat ideea proiectului Viktor Pavliuk, membru al celebrei familii bucovinene Ivasiuk, Natalia Fileak şi Natalia Neceaeva-Iuriiciuk.

În baza materialelor adunate vor fi create câteva expoziții, care urmează să fie prezentate în şase comunităţi teritorial unite din regiunea Cernăuţi, precum 24 de clipuri video despre cele mai semnificative istorii ale oamenilor simpli, care au trecut prin grele şi complicate încercări ale destinului. Albumurile familiare pot deveni letopiseţe în imagini  ale adevăratei istorii.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий