Potrivit mai multor surse de pe Facebook, vântul puternic și ploaia torențială au răsturnat copaci, au deteriorat acoperișuri ale caselor. Valul stihiei a cuprins timp de cinci minute distanța de la Jilovka până la Mahala. Cu ajutorul salvatorilor au fost curățite de copacii doborâți și ramurile rupte drumurile în direcțiile Dovjok, Berestea, Vancicăuți și Cerlena. Au fost afectate liniile de curent electric. Au rămas fără electricitate localitățile Mahala și o parte din Ridkivși, Jilovka, Forosna, Șcerbinți, Cerlena, Dinăuți, Berestea și Dovjok. Pentru a repara liniile de curent electric electricienilor din Noua Suliță le-a venit în ajutor colegii lor din Cernăuți, Storojineț, Hliboca și Secureni. De asemenea, a fost afectată și rețeaua de gaze din Forosna, Marșinți, Dinăuți, Cerlena, Mălinești și Coteleu.
Vântul a rupt foile de ardezie de pe acoperișurile școlilor din Cerlena, Șcerbinți și Casei de cultură din Șcerbinți. La Forosna vântul a luat acoperișul unei case, iar la Cerlena – la două case.
Majoritatea fermierilor au reușit să treiere holdele de grâne până la această furtună, evitând astfel mari pierderi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com