La 13 august 1595, cu 426 de ani în urmă, a avut loc Bătălia de la Călugăreni, în care oastea munteană, condusă de Mihai Viteazul, a încercat să oprească oastea otomană a lui Sinan Pașa, care a invadat cu scopul să transforme Țara Românească în pașalâc.
Vestitul istoric român, Nicolae Bălcescu, menționa că armata lui Sinan era de zece ori mai mare decât cea a lui Mihai Vodă. Deci, raportul de forțe era net favorabil oștirii otomane. Știind acest lucru, domnitorul muntean alese pentru bătălie terenul de la sud de Călugăreni, care era împădurit, mlăștinos, străbătut de râul Neajlov. Astfel, otomanii aveau în față un singur drum, cu podul îngust de peste râu. În acest spațiu, superioritatea numerică a turcilor nu a putut fi valorificată. Însuşi Sinan Paşa se prăvăli de pe cal într-o mlaştină foarte întinsă, de unde a fost scos de un credincios al său.
Pe câmpul de luptă au căzut circa 7.000 de otomani, iar tunurile acestora și un steag verde al profetului au nimerit în mâinile românilor. Prin atacul de la Călugăreni Mihai Viteazul reușise să atingă unele obiective: a provocat pierderi importante dușmanului, l-a demoralizat și a întârziat înaintarea turcilor, câștigând timpul necesar pentru concentrarea forțelor antiotomane. Cu toate acestea, deși întârziată, înaintarea turcilor către București nu a fost oprită. Mihai Viteazul a hotărât să se retragă în munți, unde avea să aștepte ajutoare din Transilvania și Moldova. Retragerea s-a executat noaptea, aplicându-se o strategie care a ținut sub tensiune tot timpul armata otomană.
Istoricii remarcă: jaful otoman era teribil, turcii au robit foarte mulţi români. Invazia turcească a sărăcit Ţara Românească. Adevărata victorie a lui Mihai Viteazul împotriva turcilor fu repurtată la câteva luni de la bătălia de la Călugăreni, pe malul Dunării, la Giurgiu. În octombrie 1595, domnitorul, care până la această dată a privit îngrozit cum ţara i-a fost cotropită de turci, a reuşit să închege o oaste de 40.000 de soldaţi şi să-i înfrângă pe otomani. Astfel, la 6 octombrie, Mihai Viteazul a eliberat Târgovişte, la 12 octombrie — Bucureştiul, apoi cetatea Giurgiului şi porturile dunărene. În rezultatul acestor victorii hotarul de sud al Ţării Româneşti a ajuns din nou la linia de sud a Dunării.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com