„Nu-mi vine să cred ochilor”, afirmă primarul CTU Tărăşeni, Vasyl Ciulak, referindu-se la începutul lucrărilor de reparare a drumului „Herţa-Tărăşeni”. Pe acest drum tehnica pentru reparaţii rutiere n-a trecut mai mult de trei decenii. „Ultima dată drumul a fost reînnoit în 1985, iar astuparea gropilor n-a dat efectul cuvenit. Ne bucură mult faptul că în curând vom avea un drum bun”, recunoaşte primarul.
Intensitatea circulaţiei pe acest drum este mare, iar repararea lui constituie o sarcină de prima urgenţă pentru puterea regională, consideră şeful ARS Cernăuţi, Serghii Osaciuk. Lucrările au început şi ele se desfăşoară în cadrul Programului prezidenţial „Marea construcţie”. Va fi reparat un segment al drumului cu o lungime de 3,5 kilometri. În acest scop au fost alocate 35 milioane grivne, a precizat guvernatorul. Lucrările vor fi încheiate până la finele anului în curs, scrie site-ul ARS Cernăuţi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com