Anul 1913. S-a născut savantul-chirurg, scriitorul și publicistul, activistul public, academicianul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, Mykola Amosov. Mykola Amosov (1913-2002) a fost unul dintre primii medici din URSS, care a aplicat în practică metoda circuitului artificial al sângelui. În anul 1965 a fost primul din lume care a aplicat proteze ale valvulelor la inimă. A creat o școală științifică.
Anul 1916. În București sosește o delegație germană care cere să semneze capitularea orașului. Delegația era condusă de prințul Schaumburg-Lippe, fostul atașat militar al Germaniei în România. Primarul Emil Petrescu, în prezența reprezentanților guvernului (plecat la Iași) a semnat „declarația de capitulare în fața inamicului».
Anul 1920. Este înfiinţată la Bucureşti, România, Societatea compozitorilor români, sub preşedinţia lui George Enescu.
Anul 1996. A murit Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist, membru titular al Academiei Române din 1992. Operele sale au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. După Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995).
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com