Lansarea antologiei „Opera poetică” de Arcadie Suceveanu în „Casa mare” a românilor cernăuțeni – Palatul Național din centrul orașului – a constituit un eveniment cultural de importanță deosebită atât pentru iubitorii de poezie, cât și pentru însuși autorul. Pentru Arcadie Suceveanu, care a publicat circa 50 de volume de poezie și eseuri, această carte este una dintre cele mai valoroase. În primul rând, prin faptul că a apărut anume la Cernăuți (Editura „Druk Art”, 2022) – la Cernăuțiul tinereții sale și debutului său literar. După cum a remarcat criticul literar Ștefan Hostiuc, prieten și coleg de generație cu Arcadie Suceveanu, cel care a asigurat selecția, prefața și tabelul biobibliografic al antologiei, „Opera poetică” restabilește dreptatea care nu i s-a făcut poetului Arcadie Suceveanu la apariția plachetei sale de debut „Mă cheamă cuvintele” (Ujgorod, Editura „Carpați” – 1979). În Tabelul biobibliografic, Ștefan Hostiuc redă mai amănunțit calea anevoioasă spre lumina tiparului a manuscrisului propus de tânărul poet Arcadie Suceveanu. Debutul editorial al lui Arcadie Suceveanu a fost semnalat la Chișinău de distinsul critic literar și mare susținător al poeților bucovineni, Mihai Cimpoi, drept „un debut foarte proaspăt”. Ștefan Hostiuc a ținut să sublinieze ca prin acest tabel biobibliografic a tins să redea acea atmosferă în care s-a format ca poet Arcadie Suceveanu.
Istoricul și criticul literar de la Chișinău, Dumitru Apetri, originar din Târnauca, a venit la lansarea de carte de la Cernăuți cu acea plachetă modestă de debut a lui Arcadie Suceveanu „Mă cheamă cuvintele”, cu versuri din care și-a argumentat aprecierile. Între aceste două cărți, ieșite de sub auspiciile tipografiilor cernăuțene – „Mă cheamă cuvintele” (1979) și „Opera poetică” (2022) – se află o cale de creație mereu spre perfecțiune a poetului Arcadie Suceveanu, care, după cum a remarcat exegetul Dumitru Apetri, a devenit unul dintre cei mai marcanți poeți din Basarabia, lider de generație, eseist. Timp de 20 de ani a fost vicepreședinte și 12 ani președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Poetul Arcadie Suceveanu a recunoscut că a încercat emoții deosebite, ținând în mână această carte pentru prima dată chiar în ziua lansării ei. „Această apariție este simbolică, ea își are rădăcinile în solul bucovinean”, a recunoscut poetul. Ea îl aduce în spațiul de unde a plecat și n-a plecat, fiindcă e cu gândul mereu la Bucovina. Arcadie Suceveanu, menționându-i pe actualii poeți din Bucovina – Nicolae Șapcă, Gheorghe Ungureanu, Marin Gherman, Vasile Bâcu, i-a îndemnat pe toți cei pasionați de cuvântul artistic să tindă spre perfecțiune, iar în lunga sa istorie omul n-a făcut ceva mai frumos decât să creeze acest frumos: „Frumusețea rămâne undeva pe-un tărâm – / Floare de sânge cu petale ninse…/ De-a pururi, poete, nescrise rămân / Frumoasele tale poeme, promise”.
Oaspetele drag și întotdeauna așteptat la baștină, Arcadie Suceveanu a citit pentru cei prezenți la lansarea de carte câteva poezii din noua antologie.
Atmosfera armonioasă și cordială, dominată de cuvântul înaripat și de lumina sărbătorii Crăciunului care se apropie, a fost întregită de un sonet prezentat de Nicolae Șapcă și menționat de Arcadie Suceveanu, precum și de câteva colinde în interpretarea Carolinei Jitaru și Mariei Dovghei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com