La 17 martie, stil nou, este cinstit Sfântul Alexie. El a fost unicul copil al dregătorului Eufimian. Cu cât creștea își dădea seama că bunătățile pământești sunt lucruri de nimic. Alexie a fost cununat cu o fecioară încuviințată, fără voia lui. În noaptea nunții, Alexie a părăsit nunta și casa părinților săi. A mers la biserica din Edesa unde a stat timp de 18 ani. Era îmbrăcat sărăcăcios și se hrănea din mila celor care treceau pragul bisericii. Când a spus că este unul dintre oamenii lui Dumnezeu, acesta s-a înspăimântat de lauda primită de la cei din jur, văzând ca o primejdie de moarte. A plecat în taină totală spre Tarsul Ciliciei. Corabia în care Sfântul Alexie se afla a naufragiat și purtată de vând a ajuns pe apele Romei, orașul unde acesta s-a născut. Sfântul Alexie a considerat această întâmplare ca fiind mâna lui Dumnezeu. A hotărât să meargă la locuința tatălui său unde ca un necunoscut să își petreacă timpul în pocăință. Când a ajuns în casa părintească nimeni nu l-a mai recunoscut pe Sfântul Alexie și servitorii părinților săi l-au luat în derâdere și l-au batjocorit. Când simțea că îi vine sfârșitul, a scris o scrisoare pe care a strâns-o în mână. În Biserica celor Doisprezece Apostoli a avut loc o descoperire dumnezeiască și împăratul și patriarhul au primit porunca de a-l căuta pe „Omul lui Dumnezeu” și s-a descoperit imediat că cel pe care îl căutau era fiul lui Eufimian care a trăit ca cerșetor în casa părinților săi timp de șaptesprezece ani. Împăratul a citit cu voce tare în fața tuturor scrisoarea făcută de Sfântul Alexie și cei de acolo au rămas surprinși. Când sfintele sale moaște au fost atinse persoanele bolnave care făceau acest lucru se vindecau pentru că trupul Sfântului Alexie oferea un mir bine și frumos mirositor.
Potrivit calendarului bisericesc pe stil vechi, la 17 martie este sărbătorit Sfântul Gherasim, cel de la Iordan. Deprinzându-se, încă de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare Sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă. Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul.
Dacă păsările călătoare s-au întors la cuiburile lor, primăvara va fi timpurie. De e zi însorită şi fără precipitaţii, în pădure vor fi multe pomuşoare. Dacă ciorile de câmp croncănesc, vremea va fi ploioasă.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com