La 8 aprilie 1820 a fost descoperită de țăranul Yorgos Kentrotas pe insula Milo din Marea Egee, celebra statuie grecească Venus din Milo. Sculptura Venus din Milo o reprezintă pe zeița greacă a iubirii și frumuseții, Afrodita (Venus la romani). Data creării ei este situată între anii 130 și 100 înainte de Hristos, fiind opera sculptorului Alexandros de Antioch. Braţele statuii şi soclul s-au pierdut.
La 8 aprilie 1829 a apărut, la Bucureşti, „Curierul Românesc”, primul periodic important în limba româna din Tara Românească, editat de Ion Heliade-Rădulescu. „Curierul românesc” va apărea până la 19 aprilie/1 mai 1848, seria I şi 29 noiembrie/11 decembrie – 13/25 decembrie 1859, seria II.
La 8 aprilie 1911 în localitatea Rășinari, județul Sibiu, s-a născut Emil Cioran, filozof și scriitor român, care și-a trăit cea mai mare parte a vieții în Franța. Emil Cioran face parte din strălucita triadă, alături de Mircea Eliade și Eugen Ionescu, cu care se mândresc românii. Emil Cioran își ia o licență în filozofie la București, audiază cursuri la Berlin și München. E bursier al Institutului francez de la București la Sorbona (din 1937). În 1934 publică „Pe culmile disperării”, carte distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. În anii următori editează „Cartea amăgirilor ” (1935), „Schimbarea la față a României” (1936). În 1941 Emil Cioran este consilier cultural la legația română de la Vichy, pleacă la Paris unde activează în Propaganda Staffel. Supraviețuiește după război în capitala Franței cu servicii temporare, cel mai prestigios fiind cel de director de colecție la Editura „Plon”. În 1949 Emil Cioran începe să publice în limba franceză , declarând că e vorba de un exercițiu de asceză, căci ființa lui, plămădită din îndoieli și mizerie, rămâne refractară eleganței acestui grai. În mediile erudite franceze începe să se vorbească despre „un român, mare moralist francez”. Volumul „Silogismele amărăciunii” (1952) îi aduce caracterizarea de „La Rochefoucauld al secolului XX”. Peste patru ani, în 1956, în „Tentația de a exista”, face o comparație între „destinul genial” al unor popoare, cum e cel evreu, poporul ales, și cel al unor popoare agricole, cum e poporul român. În România socialistă cartea este supusă criticii, iar în Franța ea stârnește un entuziasm neobișnuit: „Cioran ne-a învățat, fără lecții și fără precepte, să trăim liberi, total liberi. Cioran este una dintre cele mai mari personalități care înțeleg timpul nostru”. Iar Emil Cioran își urmează destinul, acela de „filosof al neantului” și în același timp de neîntrecut stilist al limbii franceze. Publică „Istorie și Utopie” (1960), „Căderea în timp” (1964), „Demiurgul rău” (1969), „Inconvenientul de a te fi născut” (1973), „Sfâșierea” (1979). Franța democrată rămâne în continuare entuziasmată de creația sa. Mărturie stă numărul impresionant de premii ce i se acordă, dar pe care complicatul și taciturnul român le refuză cu obstinație. Și tirajele cărților sale, după 1980, devin amețitoare, sub logo-ul „Cel mai mare prozator francez e un român”. Notorietatea filosofului silește autoritățile de la București ca, începând din 1988, să publice măcar fragmente din opera sa, incluse în antologii de profil. După 1990, editarea a intrat, și în România, într-un curs normal. Emil Cioran a decedat la Paris, în 20 iunie 1995.
În ziua de 8 aprilie a anului 1930 a avut loc premiera filmului „Pământ” al celebrului regizor ucrainean, Oleksandr Dovjenko. Este un film mut, în alb-negru, filmat cu un singur obiectiv, considerat până în prezent unul dintre cele mai bune în istoria cinematografiei. Este o dramă consacrată colectivizării, care a început în acea perioadă. Însă peisajele pitoreşti, livezile de lângă casele sătenilor provoacă întrebarea: dacă e aşa de frumos şi bine în satul ucrainean, atunci de ce e nevoie de colectivizare? Înainte de premieră filmul a fost examinat de 32 de comisii. La 8 aprilie 1930, la Kiev a avut loc demonstrarea filmului. Însă peste nouă zile, la 17 aprilie, filmul „Pământ” a fost interzis în mod oficial pentru „naturalism”. Au început atacurile în presă asupra regizorului. După publicarea unui pamflet în ziarul central „Izvestia”, Oleksandr Dovjenko a încărunţit timp de o noapte. Moscova, totuşi, a acceptat ca filmul „Pământ” să fie vândut în Occident. După festivalul de la Veneţia din 1932 Oleksandr Dovjenko a fost numit „Homer al cinematografiei”. În Uniunea Sovietică cenzura faţă de filmul „Pământ” a fost anulată abia în 1958, imediat după ce la Expoziţia mondială de la Bruxelles această peliculă a fost considerată unul dintre cele mai bune din toate timpurile şi pentru toate popoarele.
La 8 aprilie 1973 a murit pictorul, graficianul, sculptorul şi ceramistul spaniol Pablo Picasso. Pablo Ruiz y Picasso, cunoscut ca Pablo Picasso, în anul 1900, în vârstă de nouăsprezece ani, își expune pentru prima dată lucrările în localul Els Quatre Gats („La patru pisici”) din Barcelona, unde se aduna avangarda artistică și intelectuală din capitala Cataloniei. Din 1904 se stabileşte în Franţa. A fost unul dintre cei mai de seamă exponenţi ai curentelor Cubist şi Suprarealist în pictură. Picasso nu s-a putut mulțumi în viață cu un singur rol. Va juca mai multe, reale și imaginare, dar pe toate cu aceeași pasiune. A fost andaluz și catalan, spaniol și francez. A fost un copil genial, la Paris un străin „iresponsabil,” din cauza căruia însă cartierul Montmartre a intrat în legendă. A fost un amant pasional, soț și tată. Dar mai presus de orice, a fost cea mai strălucită personalitate artistică a secolului al XX-lea, unul dintre marii maeștri ai penelului, care a rupt definitiv cu convențiile stilului iluzionist și figurativ, dominant încă din perioada Renaşterii. Așa cum tablourile cubiste au descompus realitatea, și opera lui Picasso reprezintă o oglindă care permite urmărirea artei în secolul al XX-lea și, totodată, viața particulară a artistului. Pânzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifică frumusețea și eroismul femeilor iubite. Optzeci de ani de activitate artistică – pictură, sculptură, poezie, desen, grafică, ceramică – reflectă multilateralitatea creației lui Picasso care trăiește pentru artă și prin artă.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com