ZIUA DE NAŞTERE 26 APRILIE. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

0 26 apriliie

26 aprilie – ziua lucrătorului

Puncte forte: robust, independent, consecvent.

Puncte slabe: izolat, fixist, încăpăţânat.

Numerologii şi astrologii sunt de părere că ziua de naştere are o influenţă covârşitoare asupra personalităţii şi ne putem face o părere despre o persoană şi modul ei de a fi doar studiind data în care s-a născut.

Conform caracteristicii date de „Secretul numerelor”, cei născuţi pe 26 aprilie au talentul de a crea şi întreţine noi sisteme şi construcţii fizice. Ei vor merge până departe pentru a-şi păstra şi pentru a-şi proteja organizaţiile sociale în cadrul cărora lucrează. În acelaşi mod vor acţiona şi în ceea ce priveşte relaţiile personale, legăturile de familie şi chiar atunci când este vorba de sănătatea şi bunăstarea prietenilor. A avea idei noi şi a le pune în aplicare reprezintă raţiunea de a fi a unei persoane născute pe 26 aprilie. O importanţă la fel de mare, poate chiar mai mare, o are conducerea de zi cu zi a organizaţiei. Cei născuţi azi au suflul şi energia necesare pentru un drum anevoios. Odată ce au început un drum, ei vor înainta zi după zi, săptămână după săptămână, an după an în acea direcţie.

Nativii zilei de 26 aprilie au multe idei fixe. Ei sunt încăpăţânaţi atunci când este vorba de schimbarea radicală a concepţiilor, dar vor asculta motivele pentru care trebuie să facă acest lucru. În consecinţă, putem spune că sunt receptivi la sugestii şi îmbunătăţiri logice. Dacă sfatul primit este de a renunţa în totalitate la o teorie, ei vor refuza.

Cei născuţi în această zi simt o nevoie puternică de a se îngriji de ceva sau de cineva. În cazul în care persoanele născute pe 26 aprilie vor fi puse într-o funcţie de conducere în cadrul unei afaceri, unui birou sau departament, există posibilitatea de plângeri referitoare la eficacitatea sau utilitatea deciziilor pe care aceştia le vor lua. Nativii pot fi chiar nemiloşi din dorinţa de a înainta pe drumul început. Deşi uneori pot fi acuzaţi de lipsa de sensibilitate, în mod general sunt percepuţi ca nişte oameni corecţi. Mulţi dintre nativii acestei zile pot visa să fie protectori sau călăuze, având grijă şi preocupându-se ca lucrurile să meargă bine. Le place să se simtă bine când fac acest lucru şi să se distreze alături de colegi. Este destul de ciudat, dar, persoanele născute pe 26 aprilie cred că au cele mai bune intenţii privitoare la societate. Rareori aceşti oameni, în special cei ciudaţi, vor fi preocupaţi de interesele societăţii. Pragmatici prin excelenţă, cei născuţi azi cred că, dacă nu se perfecţionează continuu, vor regresa.

Datorită dedicaţiei exagerate pentru cauza pe care o susţin şi o protejează, nativii zilei de 26 aprilie pot fi chiar singuratici. Nu sunt foarte individualişti în gândire. Cu toate acestea, ei pot fi destul de duri cu cei pe care îi consideră ciudaţi sau neobişnuiţi, mai ales dacă le sunt copii sau rude. Nativii cred că fiecare om trebuie adus la forma şi dimensiunile corecte.

Deşi pragmatici, cei născuţi în această zi nu vor pierde ocazia de a evolua din punct de vedere filozofic. Cu toate că nu vor avea nevoie de încurajări prea mari pentru a-şi spune părerea despre viaţă, o vor face încet şi cu greutate. Filozofia lor despre viaţă este deseori conservatoare şi uneori chiar restrictivă. Persoanele născute pe 26 aprilie consideră că trebuie conservate standardele existente ale societăţii şi de obicei, sunt de partea ordinii şi a legii. Cu toate acestea, le susţin doar pe acelea care sunt rezonabile. Cei născuţi în această zi sunt primii care scapă de birocraţie şi au o mare plăcere să înlăture legile şi regulamentele nefolositoare.

SFATURI: Învaţă să asculţi. Fii atent să nu devii insensibil la dorinţele altora. Uneori trebuie să accepţi înfrângerea şi să mergi mai departe. Chiar şi renunţarea poate fi o idee bună. Evită să fii necizelat şi lipsit de tact. Evaluează-ţi prejudecăţile şi încearcă să te schimbi.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий