Protocol de cooperare între Patriarhia Română şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

17 05 F 1

Astăzi, 17 mai 2023, a fost semnat un Protocol de cooperare între Patriarhia Română și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, instituții reprezentate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

„Împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ne-am angajat printr-un protocol de cooperare între Patriarhia Română și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni să facem noi pași pentru sprijinirea comunităților românești din afara granițelor. Ne dorim ca românii să fie mai uniți în jurul valorilor noastre, în jurul credinței și în mijlocul Bisericii, indiferent unde au ales să trăiască.

De aceea, vom susține diaspora și comunitățile istorice prin proiecte educaționale, prin promovarea tradiției și a spiritualității, prin programe culturale și mai ales prin dialog.

Vrem să le fim un sprijin real celor care astăzi sunt departe de casă”, a declarat demnitarul DRP.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

 

Добавить комментарий