Ocupanții au distrus barajul hidrocentralei de la Kahovka

6 06 F 2

Din cauza exploziei cauzate de către ocupanții ruși la Centrala hidroelectrică Kahovka, în zona critică s-au pomenit circa 16.000 de oameni de pe malul drept al râului Nipru. Se desfășoară evacuarea lor.

Trupele rusești au aruncat în aer Centrala hidroelectrică Kakhovka în noaptea de 6 iunie. Președintele ucrainean, Volodymyr Zelenski, a convocat urgent ședința Consiliului pentru Securitatea și Apărarea Națională și a declarat că teroriștii ruși, prin distrugerea barajului hidrocentralei de la Kahovka, nu au făcut decât să confirme lumii întregi că ar trebui să fie alungați din fiecare colț al pământului ucrainean. Doar o victorie ucraineană va readuce securitatea, a spus Președintele. „Și această victorie va veni. Nici apa, nici rachetele, nici nimic altceva nu va putea opri Ucraina», a adăugat Volodymyr Zelenski.

Energoatom a precizat că apa din rezervorul Kahovka este necesară pentru ca centrala să obțină apă pentru condensatoarele turbinelor și pentru sistemele de siguranță ale Centralei Nucleare de la Zaporijjia. Bazinul de răcire al centralei este acum plin. Începând cu ora 8:00, nivelul apei este de 16,6 metri, iar acest lucru este suficient pentru necesitățile centralei.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com   

 

Добавить комментарий