Un tren de marfă format din 16 vagoane, aparținând unui operator privat, a deraiat, sâmbătă după-amiază, între staţiile Baniţa şi Merişor, pe secţia de circulaţie Petroşani — Simeria, Regionala Timişoara, în momentul de față traficul feroviar fiind blocat, scrie Digi24.
Garnitura circula pe relația Slatina-Curtici. La fața locului s-au deplasat personalul specializat, echipele de intervenție și comisia care va ancheta cazul.
Potrivit ultimelor informaţii, mecanicii din locomotivă au murit. La baza deraierii ar fi o defecțiune la sistemul de frânare al trenului.
Purtătorul de cuvânt al cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, spune că la această oră, din cauza accidentului traficul feroviar este închis între statiile Baniţa şi Merişor, pe secţia de circulaţie Petroşani — Simeria, Regionala Timisoara.
14 din cele 16 vagoane ale trenului au deraiat, unele dintre vagoane fiind răsturnate în râpă.