În luptele împotriva cotropitorilor ruşi a căzut cu moarte de erou Nazar Nikolaiko, locuitor al satului Kobolcin, CT Secureni. În postarea de pe Facebook a Consiliului Orăşenesc Secureni se menţionează: „La 31 martie anul curent, sergentul superior al plutonului 2 al companiei aeromobile 1 dintr-o unitate militară a Forţelor Armate ale Ucrainei, Nazar Nikolaiko, şi-a pierdut viaţa într-o misiune de luptă în localitatea Mariinka, regiunea Doneţk. Neînfricatul apărător al Ucrainei a plecat în eternitate la vârsta de numai 23 de ani…”.
Până la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, Nazar Nikolaiko îşi făcea serviciul militar în trupele de grăniceri. El va rămâne în memoria celor dragi şi apropiaţi, tuturor celor care l-au cunoscut ca un tânăr cu dreptate, responsabil şi săritor la nevoie. Eroii nu mor, ei rămân pentru totdeauna în inimile noastre.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com