A plecat la cele veşnice un vrednic român de la Roşa…

2 12 2020 LC Memoria

In memoriam

În suburbia Roşa a oraşului Cernăuţi, populată în mare parte de români, una dintre cele mai vestite familii este familia Ursuleac. Toţi cei din neamul Ursuleac sunt gospodari văzuţi şi stimaţi de localnici. Zilele acestea a plecat la cele veşnice capul familiei, Gheorghe URSULEAC. A fost o veste tristă pentru întreaga suburbie Roşa. Doar Gheorghe Ursuleac, împreună cu soţia, a crescut şi a educat opt copii: trei fiice şi cinci feciori. Pe toţi i-a dat în rând cu lumea. Se bucura şi se mândrea cu cei 28 de nepoţi şi 39 de strănepoţi. În total, familia Ursuleac numără 105 membri.  Ei toţi îi vor purta flacăra vie a amintirii.

Administraţia, colectivul pedagogic al Şcolii medii nr.10 din Cernăuţi, elevii şi părinţii lor  exprimă profunde condoleanţe administratoarei acestei instituţii de învăţământ, Stela Acostachioaie, şi întregii ei familii în legătură cu pierderea dureroasă – moartea scumpului tată –  Gheorghe URSULEAC.

Fie-i ţărâna uşoară,  iar Bunul Dumnezeu să-l aibă în dreapta Sa!

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий