O veste tristă a ajuns de la Chișinău la Cernăuți. În dimineața zilei de 29 iunie a plecat la cele veșnice poetul și publicistul Mihai Morăraș. Dangătul clopotului de la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a zguduit suburbia Roșa, unde se află casa părintească a acestui înflăcărat și devotat slujitor al cuvântului românesc. Glasul metalic a ajuns tocmai în vârful colinei Țețina, cu ruinele vechii cetăți. Cândva ele au fost o lecție de istorie pentru viitorul poet: „La Țețina, la Cetate,/ Strămoșii trecutul ni-l spun –/ Acolo inima bate/ Și a lui Alexandru cel Bun!”.
… A încetat să bată inima lui Mihai Morăraș, bucovineanul de la Chișinău, care a trăit mereu cu dorul de casa părintească. El recunoștea: „Cu un reproș că am plecat de-acasă/ Mă-ntâmpină căsuța mea din vale/ Spre care pașii mi-i ațin agale/ Iar remușcarea nemilos m-apasă”. Trăind mereu cu acest sentiment de recunoștință față de baștina natală, Mihai Morăraș, deseori venind de la Chișinău la Cernăuți, aducea în casa părintească oameni dragi și scumpi nu numai pentru familia Morăraș, ci și pentru întregul neam românesc din nordul Bucovinei. La jubileul de 600 de ani al Cernăuțiului, a venit la marea sărbătoare a orașului lui Alexandru cel Bun, însoțit de prietenii săi poeți Nicolae Dabija și Arcadie Suceveanu. A încercat să-l aducă la Cernăuți pe Grigore Vieru, „Lacrima Basarabiei”, cum l-a numit Mihai Morăraș. Dar din motive de boală și cu mare regret marele poet și-a amânat călătoria la Cernăuțiul său iubit, însă prin Mihai Morăraș a transmis următorul mesaj: „Nu-mi pot imagina Bucovina fără de Carpați. Și nici educația școlară fără Școala nr.10 din Roșa. Câtă asemănare între frumusețea Carpaților și cea a școlii românești, între rezistența munților noștri și rezistența acestei școli! Merită din plin această cetate a educației naționale. Să nu uitați să puneți la temelia acestui monument cele două cărți de poezie și publicistică semnate de Mihai Morăraș. Lumina lor din școala nr.10 izvorăște. Vă îmbrățișează pe toți vecinul Dumneavoastră și fratele de limbă, doină, de istorie și dor Grigore Vieru. Chișinău 3 octombrie 2008”.
La opt ani după acest eveniment Mihai Morăraș a sosit la Cernăuți la jubileul de 200 de ani al școlii lui natale – Școala medie nr.10 de la Roșa, fiind alături de eminenții absolvenți ai ei – poeții Vasile Tărâțeanu și Mihai Prepeliță. În cartea „Viața, ca un solo de vioară” Mihai Morăraș remarcă faptul că a absolvit această școală „în perioada când sistemul totalitar sovietic își mai slăbise șurubul și revenise peste părinții și buneii noștri mult trâmbițata „desprimăvărare” hrușciovistă”. El își amintește de profesoara de atunci Raisa Fainboim, cea de la care a însușit „dragostea de cuvântul matern, dumneaei știind să transforme cele 45 de minute, cât dura lecția, într-o adevărată conversație încărcată și ornamentată cu metafore și figuri de stil, ce ne umpleau sufletul de lumină și înțelepciunea lor povățuitoare”.
Absolventul Școlii nr.10 de la Roșa, Mihai Morăraș, după ce și-a făcut serviciul militar, a urmat școala superioară la Chișinău, devenind jurnalist. El s-a apropiat sufletește de multe personalități eminente din capitala Moldovei, în deosebi de Grigore Vieru. „Prin Lacrima lui Grigore Vieru am cunoscut mai bine Basarabia, am îndrăgit-o și i-am rămas devotat, fiindcă m-a primit și pe mine în sânul ei”, s-a destăinuit cernăuțeanul nostru la Chișinău, Mihai Morăraș. El mai spunea: „Nu-mi pot imagina cu ce m-aș fi putut alege, dacă acele frământări din primii ani ai tinereții mele n-ar fi avut alternativă. Și această alternativă a fost ziaristica. Nu m-aș fi făcut gazetar din întâmplare. Probabil, a fost un lăstărel de pasiune, încă neconștientizată, care mult mai târziu avea să-mi decidă codul și cifrul acelei formule magice: un procent de inspirație și 99 procente de transpirație”.
Ziaristul de marcă Mihai Morăraș a semnat în presa prestigioasă din Moldova articole, interviuri despre slăviții noștri bucovineni, care și-au găsit destinul în această republică – oameni de litere și știință, artiști cu renume ca Ion Paulencu și Maria Iliuț. În același timp, era la curent cu viața culturală a românilor bucovineni, deseori participa la cele mai importante evenimente.
Ultima mea convorbire la telefon cu Mihai Morăraș a fost cu câteva luni în urmă. M-a rugat să-i transmit varianta electronică a nuvelei regretatului scriitor cernăuțean Grigore Crigan, despre Dimitrie Cantemir, spre a fi publicată la Chișinău, cu îngrijirea academicianului Mihai Cimpoi. „Este datoria noastră s-o facem”, mi-a spus el.
Mihai Morăraș i-a apreciat și i-a susținut pe ziariștii români din Cernăuți. El a salutat și apariția publicației „Libertatea Cuvântului”.
…Mihai Morăraș a fost un ostaș dârz și vigilent al verbului matern, pe care l-a servit toată viața, deși nu i-a plăcut aprecierea „o viață dăruită cuvântului”. „Viața nu seamănă cu un turnir, ci mai degrabă e ca un ultragiu. De la prima și până la ultima zi”, considera el. Ultima clipă a vieții sale a început în zorii zilei de 29 iunie. A durat foarte scurt. Deasupra Chișinăului răsărea soarele unei noi zile – zi fără Mihai Morăraș… Cale lină spre ceruri, măiestre!
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com