Accident rutier tragic, provocat de depăşirea vitezei permise

14 10 2022 F 3

Nu departe de satul Ostriţa, în rezultatul răsturnării autoturismului, o tânără de 15 ani s-a ales cu leziuni grave şi în timpul când i se acorda asistenţă medicală, ea a decedat. În baza acestui fapt colaboratorii poliţiei au început ancheta penală, informează Secţia de comunicare a Poliţiei regionale Cernăuţi.

S-a clarificat că în seara zilei de 13 octombrie, pe drumul „Cernăuţi-Herţa-Punctul de control Diakivţi” s-a produs un accident rutier. La faţa locului au sosit colaboratorii Direcţiei de anchetă a Direcţiei principale a Poliţiei Naţionale şi Secţiei nr. 4 (Herţa) a Direcţiei raionale de poliţie Cernăuţi.   Oamenii legii au stabilit în prealabil că şoferul, în vârstă de 21 de ani, care conducea autoturismul „BMV”, a depăşit viteza permisă, a pierdut controlul asupra maşinii şi a ieşit cu ea în afara părţii carosabile a drumului şi s-a răsturnat. În rezultat, şoferul şi pasagera sa în vârstă de 15 ani, ambii din satul Lucoviţa, au fost accidentaţi şi internaţi în Secţia de reanimare a Spitalului de urgenţă din Cernăuţi. Acolo fata a şi murit.

A fost intentat un proces penal, anchetarea continuă.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий