La 14 octombrie în Ucraina este marcată pe stil vechi sărbătoarea ortodoxă Acoperământul Maicii Domnului. Deoarece acest mare praznic creştin era cinstit în mod deosebit de cazacii zaporojeni, la 14 octombrie este marcată şi Ziua căzăcimii ucrainene. Icoana Acoperământul Maicii Domnului era pictată pe flamurile de luptă ale cazacilor zaporojeni, iar biserica lor principală de pe Insula Hortiţa avea hramul Acoperământul Maicii Domnului.
În anul 2014, când Rusia a încălcat suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, a apărut decretul prezidenţial de a fi instituită la 14 octombrie Sărbătoarea apărătorilor şi apărătoarelor Patriei. La 14 iulie 2021 Rada Supremă a Ucrainei a modificat denumirea sărbătorii – Ziua apărătorului şi apărătoarei Patriei. Oricum, simbolul acestei sărbători rămâne cel creştin – Acoperământul Maicii Domnului.
Acum, când întregul popor ucrainean opune rezistenţă eroică invaziei Rusiei, iar cotropitorii lovesc cu rachete în populaţia civilă şi paşnică, cerinţa Ucrainei către partenerii şi aliaţii săi de a acoperi cerul ţării, e ceva asemănător cu Acoperământul Maicii Domnului. Fie ca acest sfânt Acoperământ să fie peste întreaga ţară, peste apărătorii ei eroici, să-i apere şi să le ajute să-l învingă pe cotropitorul terorist.
În rândurile Forţelor Armate ale Ucrainei luptă şi etnici români, cetăţeni ai acestei ţări. Cu prilejul Zilei Apărătorului Ucrainei, un mesaj de felicitare a postat în reţelele de socializare Adrian Medvedi din Molniţa, CT Herţa. Omul de cultură Adrian Medvedi se află acum pe front. El scrie: „Dragi prieteni! Ziua Apărătorului Ucrainei este o dată importantă pentru toți cei care astăzi apăra Libertatea cu arma în mână în acest război, dar, în acelaşi timp şi pentru toți cei din spatele frontului care susţin Forțele Armate ale Ucrainei. Vă doresc tuturor un cer senin, sănătate şi să apropiem cât mai repede Ziua Victoriei! Bunul Dumnezeu să ne ajute!”.
Să ne apere pe toţi şi Acoperământul Maicii Domnului!
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com