Începutul acţiunilor represive
Comitetul regional Cernăuţi al Partidului Comunist al Ucrainei a adus la cunoştinţa comitetului de partid al Universităţii cernăuţene informaţia Comitetului Securităţii de Stat al Uniunii Sovietice. La 15 ianuarie 1973, când Universul îşi scutura pletele albe, iar fulgii cădeau ca nişte flori de tei, acoperind ţinutul cu „Doina” nemuritoare a Poetului, a fost convocată şedinţa biroului oranizaţiei comuniste al Facultăţii de Filologie, care adoptă hotărârea de a constitui o comisie specială, compusă din cinci lectori universitari, „pentru cercetarea şi studierea chestiunii în cauză”. Rezultatele cercetărilor trebuiau expuse la şedinţa ordinară a biroului pe data de 18 ianuarie acelaşi an.
Timp de două zile, studenţii Secţiei de limbă şi literatură moldovenească şi ai Secţiei de limba rusă pentru şcolile moldoveneşti au trecut prin faţa comisiei, constituită numai din comunişti, fiind nevoiţi să răspundă la numeroase întrebări provocatoare. După „multă trudă asiduă”, comisia a ajuns la concluzia că studenţii acestor secţii sunt pătrunşi de idei naţionaliste româneşti, fiindcă toţi s-au prezentat la şedinţele comisiei, ţinute în cadrul Facultăţii de Filologie, purtând în dreptul inimii chipul drag al lui Mihai Eminescu. Nimeni nu şi-a prins la piept insigna comsomolistă. Acest fapt i-a îngrijorat foarte mult pe membrii biroului de partid al Facultăţii. Ei au hotărât să convoace de urgenţă adunarea generală a studenţilor de la secţiile indicate „pentru a discuta problema creată”.
Totodată, pe parcursul acestor două zile, Catedra de Filologie moldovenească a organizat întruniri cu studenţii din anul întâi şi doi, în cadrul cărora specialiştii în domeniul lingvisticii au explicat tinerilor că „limba moldovenească face parte din grupul limbilor romanice, alături de italiana, franceza, spaniola, portugheza, româna. Ea este limba oficială a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti”. Lectorii susţineau că limba moldovenească este mai veche decât cea română, fiindcă apariţia ei a fost atestată la finele secolului al XVI-lea, odată cu traducerea din slavonă în moldoveneşte a „Psaltirii lui David”, menţionând „că de la bun început veşmântul limbii moldoveneşti a fost grafia chirilică, bazată pe alfabetul slavonei vechi”.
În grabă, Catedra de limba rusă şi Catedra de Filologie moldovenească au ticluit broşura „Gramatica comparată a limbilor rusă şi moldovenească. În capitolul al doilea al acestei lucrări, intitulat „Despre studierea relaţiilor dintre limba rusă şi cea moldovenească”, se menţionează următoarele: „În Rusia, de multă vreme, s-a născut interesul faţă de istoria, cultura şi limba moldovenească. Renumiţii savanţi Iaţimirski A. I., Serghievski M. V., Budagov R. A., Bernştein S. B., Şişmariov V. F. Piotrovski R. G. au adus o contribuţie valoroasă la opera de studiere a relaţiilor lingvistice romano-slave. Însemnătatea cercetărilor lui R. A. Budagov şi V. F. Şişmariov constă în faptul că ei de pe poziţii ştiinţifice delimitează limba moldovenească de cea română. În pofida lingvisticii române de orientare burgheză, ei subliniază că vocabularul moldovenesc se deosebeşte de cel român, datorită unui număr considerabil de elemente slavone”.
Astfel de „opere valoroase” dovedesc în mod elocvent faptul că, în perioada sovietică, „au fost diferite încercări de a fundamenta „ştiinţific” existenţa limbii moldoveneşti”. Cu ele erau hrăniţi studenţii începători, fiind pregătiţi pentru viitoarea ripostă hotărâtoare, îndreptată împotriva „naţionaliştilor români” din cursurile superioare, care nu recunoşteau dreptul la viaţă a limbii staliniste.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com