Adjunctul ministrului de Externe al Ucrainei a rămas încântat de Voloca

29 05 2021 LC VOLOCA 1

În cadrul vizitei la Cernăuţi, adjunctul ministrului de Externe al Ucrainei, Vasyl Bodnar, care a participat la primirea ajutorului umanitar din România şi la dialogul cu reprezentanţii comunităţii româneşti din ţinutul  bucovinean, a poposit, însoţit de şeful ARS Cernăuţi, Serghii Osaciuk,  şi la Voloca. Pe contul său de Facebook Vasyl Bodnar a notat: „Dacă cineva o să vă spună că etnicii români trăiesc rău în Ucraina, trimiteţi-l în satul românesc din Bucovina, numit  Voloca. Este situat la 12 kilometri de Cernăuţi. Este un sat mare, curat şi bogat, cu o populaţie de 3,2 mii de locuitori. Autoadministrarea locală de aici s-a dovedit a fi eficientă şi până la crearea Comunităţii Teritorial Unite, pentru repararea drumurilor se adună bani de la gospodarii din sat, iar rochiile de mireasă, confecţionate aici, sunt populare nu numai în Ucraina (se spune că sunt duse şi la Paris), sunt şi multe alte lucruri interesante. Despre toate acestea vă va povesti minunatul primar al CTU, Valentin Glopina. O capodoperă a satului este biserica unică în felul ei din secolul al XIX-lea, construită  în forma „Arcei lui Noe”. Dacă aveţi posibilitate, neapărat să treceţi pe aici!”.

29 05 2021 LC VOLOCA 2

Este o publicitate ponderabilă în folosul satului Voloca.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий