La 20 iulie 1943, în satul Copăceni (în prezent – raionul Sângerei, R. Moldova) s-a născut Adrian Păunescu, eminent poet și simbol pentru românii de pretutindeni.
Deși s-a născut în Basarabia, Adrian Păunescu și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, județul Dolj. A absolvit Colegiul Național din Craiova. Tatăl viitorului poet, fiind pe timpuri membru al Partidului Național Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activități anticomuniste” de regimul stalinist de după 1945 și din această cauză Adrian Păunescu a fost nevoit să aștepte trei ani înainte de a se putea înscrie la facultate. A studiat filologia la Universitatea din București.
Debutul lui Adrian Păunescu cu volumul „Mieii primi” a fost formidabil, după Nichita Stănescu era considerat a doua revelaţie a literaturii române contemporane, constată istoricul literar Mircea Dinescu. De altfel, lumea literară – creatori şi critici – este unanimă în a aprecia valoarea operei păunesciene, în special poeziile scrise în anii 70-80 ai secolului trecut.
Ca unul dintre cei mai prolifici autori români ai acestei perioade, Adrian Păunescu se afirmă și ca organizator al Cenaclului „Flacăra”. Era o întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. Prin activitatea cenaclului Adrian Păunescu a încurajat cultura de masă, îndrăgită de publicul tânăr, fiind tolerat până la un moment de puterea comunistă. Însă, în cele din urmă, tot regimul comunist a interzis acest cenaclu atât de popular. Relația lui Adrian Păunescu cu regimul Ceaușescu este în general considerată ca ambiguă, mergând de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explică și varietatea pozițiilor pro și contra Păunescu de după 1989. Același Mircea Dinescu remarcă: „Puţină lume ştie că el a fost cel care a polemizat cu Ceauşescu în anii ’70. Acesta s-a isterizat puţin şi a fost nevoie să intervină Zaharia Stancu şi Marin Preda ca să-l ierte pe Păunescu pentru ieşirea lui tumultuoasă. Din acea ceartă a ieşit o mare iubire, fatală şi pentru Ceauşescu, şi pentru Păunescu. Aici şi-a sucit destinul. După primul volum şi după „Fântâna somnambulă”, un volum extraordinar de versuri, el a intrat în altă categorie. Poetul şi-a ieşit din piele şi a devenit omul cetăţii. Şi-a pus vocaţia în slujba dictatorului”.
Adrian Păunescu a fost un activist politic şi după Revoluţia din 1989, pe care o încheie cu câțiva ani înainte de moartea sa (2010).
Adrian Păunescu a fost românul românilor de pretutindeni. Niciodată n-a uitat de Basarabia unde a văzut lumina zilei. În anul 1992 poetul Adrian Păunescu a fost la Nistru, la luptătorii români basarabeni, însoțit fiind de Doina și Ion Aldea Teodorovici și de Grigore Vieru. Academicianul Mihai Cimpoi a declarat odată că „Adrian Păunescu este un poet rapsod, un poet al mulțimii, el nu și-a uitat locul nașterii, a iubit Basarabia, a vorbit despre Basarabia și a scris încă din 1970 despre Basarabia”. În satul Trușeni, de lângă Chișinău, se înalță un grup statuar care-i reprezintă pe Mihai Eminescu, Adrian Păunescu și Grigore Vieru.
L-a cunoscut personal pe Adrian Păunescu poetul cernăuțean Vasile Tărâțeanu, care s-a exprimat în cadrul unor festivaluri literare că Adrian Păunescu a dorit să vadă și Cernăuțiul, să pășească pe acolo, unde și-a purtat pașii Mihai Eminescu. Este cert faptul că Adrian Păunescu a avut un sentiment aparte pentru „dulcea Bucovină” a lui Mihai Eminescu. Drept mărturie ne este poezia lui „Cântec pentru Bucovina”:
Nu-i nicăierea pe pământ,
Nici omenie mai frumoasă,
Nici ceruri nu-s, nici munţi nu sunt,
Ca-n Bucovina mea de-acasă.
Aici şi cerul pare-un sat,
Precum în orice sat e cerul,
Aici e, parcă, mai curat
Şi mai puternic adevărul.
Şi de la Dorna-n Câmpulung
Şi de la Putna la Suceava
Atâtea ceruri ne ajung
Că parcă ne-mbrăcăm cu slava.
Acest străvechi pământ de fraţi
Cu lacrimi l-a plătit lumina
Oricâte ţări ai să străbaţi
Nu-i nicăieri ca-n Bucovina.
Aicea fiecare an
Cu brazi ne-mpodobeşte pragul,
Pe când Vitoria Lipan
Reintră-n basme cu Baltagul.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.luberti.com