Pavel al lui Ion Sucevan
El s-a născut la începutul verii, când soarele stă în amiază şi doreşti să te scalzi în verdele câmpului, în florile şesului; să te îmbrăţişezi cu vântul hoinar, să te săruţi cu albastrul cerului, să asculţi freamătul codrului, unde fagii seculari îşi mărturisesc gândurile; să auzi şoapta grâului, când spicul se închină spicului; fiind cuprins de sentimentul norocului. Acest copil cu ochi căprui a văzut lumina zilei în luna lui Cireşar, când în frumoasa localitate din Valea Siretului se răspândea un miros dulce şi îmbătător de cireşe coapte. Bunii săi părinţi, Ion şi Saveta Sucevan, ţărani români şi harnici, cu sentimentul dragostei de limbă şi de ţară în inimi, ca întregul neam al lui Decebal şi Traian, care n-a murit în vremuri de urgie şi năpastă, i-au pus vlăstarului lor un mândru nume ca să-l poarte cu demnitate şi cu cinste pe drumurile vieţii, dăruindu-i iubirea de moşie şi de casă.
Copilăria lui Pavel a început într-un mediu de legendă, doină şi baladă, de tradiţie şi de înalt patriotism. Ea se afla într-un cadru rural, între obiceiurile şi datinile stămoşeşti, între bunici şi părinţi cu dragoste de biserică, de natură, de tot ce-i românesc. Adeseori, după o zi caldă şi senină de vară, contemplând miraculosul apus de soare, privea cum sub vraja ultimului acord al focului ceresc se agitau lanurile de grâu, aidoma valurilor domoale ale mării, iar păsările treceau în zbor grăbit spre cuiburile lor, rânduite ca o poveste în frumoasa luncă de sălcii plângătoare de pe malul râului istoric. În sufletul copilului, care întâmpina amurgul, se aprindeau stelele îndepărtatului Univers.
S-a despărţit de copilăria-i de farmec plină la vârsta de 7 anişori, când bunul lui părinte a închis ochii pentru totdeauna, trecând în lumea celor drepţi, lăsându-şi fiul sub ocrotirea scumpei sale soţii. Atunci, pentru prima dată s-a cufundat într-un ocean de lacrimi al durerii. Atunci a descoperit că sufletul omului, când soseşte timpul indicat de Domnul, porneşte către înaltul cerului fără margini, care îşi priveşte şi potriveşte fruntea sa albastră în apa Siretului, iar în satul său din vale ploaia plânge ca trista şi sărmana lui inimă. Copilul a înţeles că strămoşii rămân alături de cei vii, în locurile unde s-au născut, dormind în veşnica împărăţie a visurilor.
Mama l-a trimis să guste din izvorul nesecat al cărţii în cadrul şcolii din satul natal, dându-i posibilitate să termine trei clase primare, după absolvirea cărora a început să-şi prelucreze, împreună cu buna lui mamă, acel jumătate de hectar de pământ, rămas ca moştenire de la neuitatul său părinte. La 1 februarie 1924, când tânărul din satul Suceveni a împlinit 22 de ani, va fi chemat în rândurile Armatei Române şi încorporat în Regimentul 3 Grăniceri, dislocat în oraşul Cernăuţi. În această unitate militară îşi va face datoria faţă de Patrie până la data de 1 octombrie 1926, când este lăsat la vatră. În 1931 se căsătoreşte cu frumoasa Paulina a lui Vasile Burlă. Din dragostea lor mare şi curată va apărea în această lume fiul Vasile.
În acea memorabilă zi de 1 aprilie 1941, Pavel al lui Ion Sucevan s-a aflat alături de băştinaşii din localităţile istorice de pe Valea Siretului, care doreau să trăiască în libertate. Fostul grănicer român nimereşte în mâinile grănicerilor sovietici, intrând în numărul celor 260 de martiri, arestaţi de autorităţile bolşevice. Întemniţat în beciurile N.K.V.D.-ului din Hliboca, este supus interogatoriilor feroce în zilele de 4, 11 şi 28 aprilie, acelaşi an, conform indicaţiiloe lui Krylovski, comandantul Detaşamentului de grăniceri nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi imperiul stalinist, apucă drumul către oraşul Sverdlovsk din Federaţia Rusă, unde tortura va continua până la 17 octombrie 1942, când Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., prin decizia nr. 85-M, îl condamnă la moarte „pentru trădarea patriei”. Peste o lună, în ziua de 21 noiembrie, acelaşi an, Pavel al lui Ion Sucevan, născut în 1902, în comuna Suceveni din Bucovina, a fost împuşcat de către călăii regimului totalitar sovietic în straşnica închisoare din Sverdlovsk. Afară domnea tristeţea toamnei târzii, cu un cer adânc şi tainic, se cernea o ploaie posomorâtă, care plângea în noaptea fără sfârşit a Siberiei. Fiul Vasile împlinise 4 anişori, când sufletul tatălui s-a îndreptat către Domnul, lăsând în urma sa glasul durerii, concis ca o rugăciune şi senin ca flacăra tăcută a lumânării.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com