Avocatul Mihai Dăscălescu
În ziua de 26 iunie 1941, sergentul Rusol, anchetator penal al Direcţiei Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. din regiunea Cernăuţi, adoptă hotărârea privind arestarea avocatului Mihai Dăscălescu, care locuia la acea vreme în oraşul Cernăuţi, strada Cuciurul Mare, nr. 7. Românul s-a născut la 27 octombrie 1910, în localitatea Bursuceni, judeţul Botoşani al României, într-o familie de muncitori. Când împlinise opt anişori, Mihai a trecut pragul şcolii primare din satul natal, sorbind cu nesaţ din izvorul nesecat al cunoştinţelor timp de trei ani. Îşi continuă studiile primare în localitatea Dumbrăveni, acelaşi judeţ, baştina scumpei sale mame, Ecaterina Langa. Tatăl său, Vasile Dăscălescu, muncitor la căile ferate, în 1922 este transferat în fostul judeţ Hotin, îndeplinind diverse funcţii în cadrul gărilor feroviare din satele Vancicăuţi şi Mămăliga, încadrate astăzi în componenţa regiunii Cernăuţi a Ucrainei. Absolvind şcoala primară, se înscrie, în 1923, la Liceul „Aron Pumnul” din oraşul Cernăuţi, unde se va adânci în lumea miraculoasă a gândirii umane până în 1930, când devine student al Universităţii Cernăuţene, Facultatea de Drept. În perioada anilor 1931-1932 îşi satisface serviciul militar în termen în cadrul Regimentului 4 Vânători, dislocat în orăşelul Lipcani, actualmente se află în Republica Moldova.
După terminarea studiilor universitare, la 1934, tânărul Mihai Dăscălescu lucrează la biroul avocatului Constantin Rădulescu din Cernăuţi în calitate de practicant. Tot în acelaşi an se stabileşte cu traiul în oraşul Hotin, ocupându-se cu avocatura. Activitatea sa politică a început la 1933, când Dăscălescu devine membru al Partidului Radical-Ţărănist Român. Datorită calităţilor sale deosebite, spiritului întreprinzător şi principialităţii în fapte, peste doi ani, avocatul Mihai Dăscălescu este ales preşedinte al organizaţiei judeţene Hotin a partidului amintit.
La 28 iunie 1940, când în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa este instaurată dictatura stalinistă, el revine la Cernăuţi, împreună cu soţia sa, Maria, născută în 1909. Rămas fără mijloace de existenţă, înaintează cerere comisiei sovieto-române cu rugămintea să fie repatriat în Ţara-i natală. Rezolvarea adresării sale va fi tărăgănată de către organele locale de resort pe parcursul unui an de zile şi, odată cu începerea operaţiunilor militare între România şi fosta Uniune Sovietică, este întemniţat în straşnica închisoare cernăuţeană, fiind acuzat de activitate antisovietică. Va fi evacuat în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă, cătunul Sosva, unde interogatoriile au durat 13 luni. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., prin decizia nr. 85-S din 17 octombrie 1942, îl condamnă la 10 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională.
În ziua de 13 iunie 1947, Dăscălescu, după şase ani de suferinţă, în timpul cărora a doborât copaci în pădurile seculare din Uralul îndepărtat, unde durata iernii trecea ca un fior rece prin sângele lui, iar cerul de gheaţă îi trezea în suflet dorul de Patrie şi de vară, de meleagurile mândre, unde trăiau părinţii, fraţii şi sora, înaintează Procurorului General al Uniunii Sovietice o scrisoare, în care roagă să fie reexaminat dosarul penal, motivând că în timpul cercetărilor au fost comise unele greşeli din partea anchetatorilor. La 23 iulie, acelaşi an, a doua scrisoare este trimisă lui Molotov, unul dintre liderii statului sovietic. Ea conţinea informaţia că Mihai Dăscălescu e cetăţean al României, fiind condamnat pentru fapte, pe care nu le-a săvârşit. În urma acestor adresări, sunt efectuate cercetări suplimentare şi Comisia Specială de pe lângă Ministrul Securităţii de Stat al U.R.S.S., prin decizia nr. 1 din 3 ianuarie 1948, îl pune în libertate pe deţinutul politic.
Cu lacrimi în ochi a primit fostul avocat această veste. Părăsind pământul îngheţului veşnic, a pornit spre Basarabia însorită şi plină de verdeaţă, oprindu-se în oraşul Bălţi, azi în Republica Moldova. Pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele, devine lucrător al unor ateliere de legat cărţi. Începând cu luna ianuarie a anului 1952, dăscăleşte în diverse şcoli din raionul Chişcăreni. Întorcându-se în regiunea Cernăuţi, va fi numit profesor de limba română şi franceză la Şcoala Medie din Carapciu, în trecut raionul Hliboca.
Sentimentul nedreptăţii îi rodea sufletul, fiindcă el, vinovatul fără vină, a zăcut şapte ani în cazematele bolşevice, suferind de foame, boli şi frig. Conştiinţa nu putea să se împace cu faptul că numele lui rămâne pânghărit în continuare. Pune mâna pe condei şi înaintează, în 1963, o plâgere Procurorului General al U.R.S.S. După unele cercetări, efectuate de către reprezentanţii organelor de resort, Judecătoria Regională Cernăuţi adoptă, la 7 decembrie 1963, hotărârea privind reabilitarea lui Mihai Dăscălescu, la acea vreme lector la Universitatea de Stat din Cernăuţi.
Supravieţuind în Gulagul sovietic, Mihai Dăscălescu a lăsat urmaşilor preţioase mărturii despre închisorile şi lagărele staliniste, unde cerberii comunişti îşi băteau joc de osândiţi în modul cel mai sălbatic. În una din ele se menţionează următoarele: „Pe teritoriul lagărului condamnaţi purtau numere pe spate, la pantaloni, pe fuste, pe căciuli şi pe mâneci. Reprezentanţii administraţiilor se adresau către deţinuţi strigând numărul, fără a-i interesa că după acest număr se află un om cu durerile sale, cu lumea lui lăuntrică. Spre locul de muncă şi înapoi, osândiţii erau duşi în rânduri câte cinci, ţinându-se unul pe altul de braţ. În timpul mişcării se interzicea categoric să privească cineva în părţi sau în sus. Capetele trebuiau ţinute în jos, privind numai sub picioare. Pentru cea mai mică încălcare a acestei rânduieli, era pedepsit întregul şir. Oamenii primeau ordin să se culce cu faţa la pământ, de cele mai multe ori în glod, băltoace, zăpadă, iar soldaţii din escortă îi stâlceau în bătăi.
Deţinuţii care întârziau la apelul de dimineaţă sau refuzau să iasă la lucru, indiferent din ce pricină, erau înhămaţi la o căruţă cu două roţi, încărcată cu pietre, şi mânaţi pe teritoriul lagărului până ce cădeau sleiţi de puteri. După această procedură erau udaţi cu apă, maltrataţi şi băgaţi la carceră”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com