„Istoria nu este o „poveste”
La instaurarea şi consolidarea puterii sovietice pe meleagurile voievodale, la acţiunile întreprinse de către organele regimului totalitar bolşevic pe parcursul primului an de dominaţie a dictaturii staliniste, alături de cei 162 de comunişti, aduşi din alte locuri ale fostei Uniuni Sovietice, au participat 2.588 de băştinaşi. Ei intrau în rândul membrilor consiliilor raionale, orăşeneşti şi săteşti, organizate în ţinutul mioritic. În activul local erau incluşi 1.835 ucraineni, 227 ruşi, 214 români, 200 moldoveni, 97 evrei, 14 polonezi, un ungur.
Un rol important în procesul de consolidare a dictaturii staliniste l-a jucat presa. În paginile ziarelor, care existau în ţinut, conform Hotărârii din 12 noiembrie-3 decembrie 1940 a Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, erau oglindite succesele obţinute în direcţia transformărilor socialiste. Pentru băştinaşii de origine română apăreau ziarele: „Steagul roşu”, la Herţa, şi „Adevărul bolşevic”, redacţia căruia, începând cu luna februarie 1941, se afla în oraşul Cernăuţi, strada Olga Kobyleanska, nr. 10.
Din analiza materialelor publicate, referitoare la istoria zbuciumată a primului an de dominaţie a regimului bolşevic în actuala regiune Cernăuţi, se naşte fireasca întrebare: ce a însemnat ziua de 28 iunie 1940 pentru băştinaşii din ţinut? A fost ea „începutul unor drame şi tragedii fără precedent în trecutul nostru istoric” sau este „visul spre mai bine al părinţilor noştri” şi „început de legendă, de cântec, de viaţă trăită, frumos, ca-n poveşti”?..
Jurnalista Maria Toacă, în materialul „Ziua de la care au început nenorocirile noastre fără de sfârşit”, apărut în săptămânalul „Zorile Bucovinei” din 2 iulie 2014, menţionează: „Educată în şcoala sovietică, am însuşit temeinic că ziua de 28 iunie este una dintre cele mai luminoase şi mai fericite din viaţa locuitorilor regiunii Cernăuţi şi vecinilor basarabeni, implicit a românilor – parte componentă din marea şi unita familie sovietică. Unde mai pui că şi poeţii autohtoni (se putea oare altfel?!) îi înălţau osanale, cântând la lira plaiului eliberat. Şi dacă „predicile” învăţătorilor ne mai treceau pe lângă ureche, apoi poezia, cântecul cu patos ideologico-patriotic, pătrundeau adânc în sufletele fragile de copil, formându-ne scheletul de viitori constructori ai comunismului”.
Profesorul universitar Viorica Moisuc afirmă: „Istoria ne învaţă să înţelegem mersul lucrurilor de azi şi de mâine. Trebuie doar să ne aplecăm asupra ei. Istoria nu este o „poveste”, nici o creaţie a „imaginarului”, este o ştiinţă bazată pe cercetarea documentelor, a tuturor mărturiilor oferite de inepuizabila bogăţie a arhivelor şi care dezvăluie fapte, fenomene, evenimente în contextul lor politic, economic, social, diplomatic. Istoria trebuie înţeleasă şi asumată cu tot ceea ce a fost bun şi rău – dacă vrem să ajungem la cunoaşterea obiectivă a realităţilor în evoluţia lor firească”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com