Mărţişor cu faţa tristă
Pe data de 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea ţărăncii Domnica a lui Constantin Popovici, născută la 1916, în frumoasa localitate Mahala din pitoreasca Vale a Prutului istoric. Românca este acuzată de către regimul totalitar sovietic de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei” socialiste. Fiind dusă în pustiul Nordului îndepărtat, se stinge din viaţă la 17 martie 1942, în Republica Komi a Federaţiei Ruse. Din pământul îngheţului veşnic porneşte această mândră bucovineancă spre împărăţia Domnului, lăsând în urmă marea ei dragoste de Neam şi Ţară.
Peste două zile, la 19 martie, în straşnica închisoare nr. 2 din Turinul de Jos, regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a încetat să bată mult duruta inimă a ţăranului Ovidiu al lui Gheorghe Canţer, născut în 1922, în satul Ropcea din Bucovina. Românul, fiind inclus de către autorităţile bolşevice în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, este încătuşat de „eliberatori” pe data de 28 ianuarie 1941. Supus metodelor drastice de tortură comunistă, părăseşte această lume plină de suferinţe, luând cu el tinereţea, care a venit pe neaşteptate, ca un şuvoi de apă vie, mângâindu-i sărmana lui inimă încătuşată de lanţurile nedreptăţii.
Ţăranul Petru al lui Dumitru Sereteanu a văzut pentru prima dată lumina zilei la 1914, în istoricul oraş Rădăuţi din actualul judeţ Suceava al României. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în localitatea Tărăşeni, fostul raion Hliboca al regiunii Cernăuţi. Călăii stalinişti îl arestează în ziua de 3 decembrie 1940. Pe data de 27 februarie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 8 ani de detenţie „pentru activitate de spionaj”. Este transferat în regiunea Sverdlovsk din Fedraţia Rusă, unde închide ochii pentru totdeauna la 21 martie 1942, într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională.
În ziua de 8 februarie 1941, tânărul Gheorghe al lui Alexandru Lencoste, care şi-a făcut apariţia în această lume la 1920, în pitoreasca localitate Mahala din Bucovina, intră în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Pe data de 14 aprilie, acelaşi an, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. A participat la evenimentul sângeros de la Lunca, din februarie 1941. Apucă şi el drumul spre regiunea Sverdlovsk, unde trece la cele veşnice în ziua de 22 martie 1942. În satul său de baştină au coborât „nopţi cu plânsul mamelor amuţit în zori”.
Ţăranul Constantin al lui Grigore Nicolaiciuc, născut la 1897, în satul Carapciu din frumoasa Vale a Siretului, a intrat în numărul celor 260 de români, arestaţi de către călăii comunişti în ziua de 1 aprilie 1941. Aruncat în beciurile N.K.V.D. — ului din Hliboca, va fi supus la cele mai groaznice chinuri. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fosta Uniune Sovietică, bucovineanul este transferat în îndepărtata regiune Sverdlovsk din Federaţia Rusă. În blestematul lagăr de muncă corecţională, în fiecare zi „încruntat şi sumbru urcă răsăritul”. A trăit cu „gândul libertăţii” până la 25 martie 1942, sperând că Patria-mamă îl va scoate din acest infern. Cu această dorinţă a trecut în lumea celor drepţi. A rămas „frânt pe drumul dorului visul de feciori”.
Alexei al lui Dumitru Slimac a văzut lumina zilei la 1907, în vechea capitală a Bucovinei istorice. Obţinând studii medii, este încadrat în componenţa funcţionarilor Primăriei municipiului Cernăuţi. Va fi arestat pe data de 20 septembrie 1940 şi supus interogatoriilor staliniste timp de 18 luni. În ziua de 30 martie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Pentru el au continuat chinurile cristice din Gulagul sovietic.
În iunie 1941, ţăranul Vasile al lui Gheorghe Puiu din Tureatca, Ţinutul Herţei, născut la 1895, conform hotărârii „troicei operative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., este dus în regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei” socialiste. Împreună cu el, apucă drumul calvarului bolşevic soţia sa, Varvara, născută la 1890, şi copiii: Haritina, născută la 1924; Vladimir, născut la 1929. În stepele pustii şi fără margini kazahe, bătute de vânturi sălbatice şi de ierni cumplite, au trecut la cele veşnice părinţii. Mama a murit în februarie 1942, iar tatăl a închis ochii pentru totdeauna în luna martie, acelaşi an. Au rămas sărmanii copii singuri în această lume plină de suferinţe. Atunci doina românilor „s-a stins din fluiere”.
Ţăranul Nicolae al lui Ion Carp, născut la 1902, în localitatea Vancicăuţi din Basarabia, pentru faptul că în perioada interbelică a fost membru al unui partid cu vederi democratice din România, conform deciziei din 9 iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., este deportat în Siberia. Românul porneşte spre pământul îngheţului veşnic împreună cu soţia şi cu cele două fiice ale sale. În regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, în martie 1942, s-a stins din viaţă fiica Olga, care a venit pe lume la 1926. Jalnic au bocit-o părinţii, „cu glasul frânt de-atâta nedreptate”.
Tot în luna martie a anului 1942, în îndepărtatul ţinut Krasnoiarsk din Federaţia Rusă, s-a înălţat la ceruri Constantin al lui Florea Iacobeţ, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1884, în satul-martir Mahala din Bucovina. Fiind acuzat de autorităţile sovietice de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei”, va fi dus în taigaua siberiană, unde şi-a găsit mormântul. Ţăranul este deportat în baza deciziei Comisiei Speciale de pe lâmgă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. din 7 mai 1941. În ultima clipă a vieţii sale, mahaleanul s-a rugat cu lacrimi în ochi ca baştina lui dragă să nu-l uite.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com