Armata Ucraineană a scufundat nava „Serghei Kotov” a Flotei ruse a Mării Negre în Crimeea ocupată

5 3 F 2
O sursă a declarat pentru Audiovizualul public ucrainean că este vorba de o operațiune specială a Serviciului de Informații al Ministerului Apărării al Ucrainei. Serviciul de Informații a confirmat distrugerea unei nave de patrulare a Flotei ruse a Mării Negre. „În noaptea de 4 spre 5 martie o unitate specială a Serviciului de Informații – „Grupul 13” – a atacat nava de patrulare a Flotei ruse a Mării Negre „Serghei Kotov”. Misiunea a fost efectuată în cooperare cu Marina ucraineană și cu sprijinul Ministerului ucrainean al Transformării Digitale”, se arată în comunicat.
Se menționează că, în urma atacului, efectuat de dronele maritime „Magura V5”, nava rusă din cadrul Proiectului 22160 a fost avariată în trei locuri. „Nava „Serghei Kotov” a fost lovită în apele teritoriale ale Ucrainei, în apropiere de strâmtoarea Kerci. Costul navei scufundate este de aproximativ 65 de milioane de dolari”, a conchis Direcția de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий