Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931, Băilești, Dolj – d. 12 decembrie 1983, București) a fost un actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce. Potrivit wikipedia.ro, printre alte roluri memorabile, Amza Pellea fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată, a interpretat unele figuri celebre din istoria României, precum Decebal sau Mihai Viteazul.
Amza Pellea s-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei «Munca Noastră» din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova.
Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC.
Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht — 1962), Pietro (Umbra de Evghenii Şvarț — 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu — 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian — 1966), Platonov (Un Hamlet de provincie de Cehov — 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu — 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu — 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit — 1973) și inginerul din Nic Nic de Anca Bursan și Gheorghe Panco.
A fost căsătorit timp de 25 de ani, din 1958 până la moartea sa în 1983, cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea.
A decedat pe 12 decembrie 1983 la București, în vârstă de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Libertatea Cuvântului (www.lyberti.com)