La 11 iulie 1917, stil vechi (24 iulie, stil nou), începe bătălia ofensivă de la Mărăști, în care Armata Română, condusă de generalul Alexandru Averescu, obține o victorie strălucită asupra trupelor germano-austro-ungare.
Victoria Armatei Române în vara anului 1917 face parte din seria marilor bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, în urma cărora trupele româno-ruse reuşesc să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război şi pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.
Ofensiva română de la Mărăşti a fost pregătită strategic în lunile mai — iunie, când au avut loc întâlniri la nivel înalt între oficialităţile române şi ruse. După eşecurile din 1916, se încerca preluarea iniţiativei pe Frontul de Est printr-o dublă ofensivă: rusă în Bucovina şi românească în sudul Moldovei, în direcţia Brăilei. Obiectivul Armatei II era străpungerea frontului în zona Nămoloasa, prin executarea unei ofensive energice pe valea Putnei. Pentru aceasta Averescu a decis desfăşurarea unui atac general în întreaga fâşie pe care era desfăşurată Armata II.
Efectivul Armatei II era de circa 50 000 de oameni. Dotarea tehnică cuprindea 228 de tunuri, 448 de mitraliere şi 21 de avioane. Pe timpul desfăşurării ofensivei, armata a fost sprijinită de Divizia 1 cavalerie, Brigada 2 călăraşi, Brigada de grăniceri, Batalionul 17 pioneri. Trupele germane şi austro-ungare totalizau 21 de batalioane de infanterie şi 36 de escadroane de cavalerie, înzestrate cu 252 de mitraliere, 142 de tunuri şi sprijinite de un puternic sistem de lucrări genistice. Concomitent cu acţiunea marilor unităţi române au trecut la ofensivă, la flancul stâng al Armatei II, Corpul 8 şi Divizia 3 trăgători Turkestan din Armata IV rusă, care aveau misiunea de a cuceri vârful Momâia şi satul Ireşti.
Prin ofensiva de la Mărăşti frontul inamic a fost distrus pe o lăţime de 30 kilometri şi o adâncime de 20 kilometri, fiind eliberate 30 de localităţi. Pierderile proprii au constituit 1.466 de morţi, 3.052 de răniţi şi 367 de dispăruţi, iar cele provocate inamicului au constat în câteva mii de morţi, 2.793 de prizonieri şi un impresionant material de război.
Urmările victoriei de la Mărăşti au fost importante pe plan strategic, Armata IX germană, comandată de feldmareşalul August von Mackensen, schimbând direcţia de ofensivă, plănuită iniţial între Siret şi Prut, mai spre nord-vest, în zona Focşani-Mărăşeşti. Acest fapt a reprezentat un ajutor indirect pentru următoarele confruntări din zona de sud a Moldovei, la Mărăşeşti şi Oituz, deoarece Mackensen nu a avut timp să-şi grupeze toate forţele armate pe noua direcţie de atac.
Victoria de la Mărăşti a fost o adevărată capodoperă de artă militară şi a probat calităţile de comandant ale lui Alexandru Averescu, care îşi nota în jurnalul său că „Poporul României moderne trebuie să-şi întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, când în acea zi, pentru întâia dată, armata sa tânără, care-şi primise botezul de sânge numai cu 40 de ani înainte la Griviţa, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înţeles al cuvântului, adică victorie ofensivă şi definitivă”.
Pe frontul de la Mărășești s-a aflat și preotul militar, Alexe Mateevici. În tranșeele de la Mărășești, la 17 iulie 1917, Alexe Mateevici scrie poezia „Limba noastră”, una dintre cele mai frumoase ode închinate limbii române. Acolo preotul-poet se îmbolnăvește de tifos și moare într-un spital din Chișinău la 24 august 1917, la vârsta de doar 29 de ani.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com