Bugetul de Stat pe anul 2020 nu prevede o creștere substanțială a pensiilor minime în Ucraina. În același timp, fondurile alocate pentru subvenții la utilități vor fi reduse substanțial în anul următor. Proiectul Bugetului de Stat pe anul 2020 a fost înaintat spre examinare în Rada Supremă și urmează să fie prezentat parlamentarilor pe 20 septembrie. La etapa actuală pensia minimă constituie 1.564 grivne, iar din decembrie va crește până la 1.638 grivne. Așadar, în anul 2020 pensia minimă va crește doar cu 8 %. Pentru subvenții la utilități vor fi alocate 47,6 miliarde de grivne. De menționat că beneficiarii de subvenții vor fi supuși unor controale drastice. Foarte curând, autoritățile vor avea acces complet la viața și la portofelele celor care primesc aceste ajutoare. Vor fi verificate cumpărăturile scumpe, cardurile bancare, conturile, tranzacțiile și călătoriile în străinătate. Mai mult, fiecare beneficiar de ajutor din partea statului va fi verificat în trei etape, iar dacă se dovedește că o persoană și-a ascuns veniturile și a primit subvenții de la stat în mod ilegal, va trebui să returneze acest ajutor.
Potrivit ministrului Finanțelor, Oksana Markarova, proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2020, unde prețul unui dolar SUA este estimat la 28,2 grivne, prevede venituri în buget în valoare de 1.079 trilioane de grivne și cheltuieli de 1.179 trilioane grivne. Aproximativ 50% din cheltuieli vor fi direcționate la deservirea datoriei țării și Apărare. Proiectul prevede un deficit de 90,5 miliarde grivne, adică 2,09% din PIB. De asemenea, pentru anul următor este prevăzută o creștere a salariului minim cu 550 grivne, care va constitui 4.723 de grivne. Concomitent, Cabinetul de Miniștri propune creșterea fondului rutier la peste 70 miliarde de grivne. În octombrie, după actualizarea prognozelor macroeconomice, Guvernul va propune Radei Supreme un proiect de buget revizuit. Tot în anul 2020 urmează să aibă loc recensământul populației. În aceste scopuri vor fi alocate 3,5 miliarde de grivne. Reamintim că ultimul recensământ în Ucraina a avut loc în 2001.