Cadouri de sărbători pentru cei de pe front

28 12 2022 F 6

În orice localitate românească din regiunea noastră, la cumpăna anilor cineva neapărat își va aduce aminte de legendarul  plugar, bădița Troian. Fermecătoarea lui brazdă de plug, care face legătură nu numai între ani, dar și între vremurile vechi și cele actuale, continuă să rămână cea aducătoare de belșug și de recolte ca în basm. Plugarul neamului, bădița Troian, și ară, și seamănă, și adună holda, iar boabele le duce la moară. Pe timpuri personajul principal din tradiționalul plugușor românesc s-a folosit și de morile de vânt, aidoma celei care se păstrează ca exponat de muzeu la intrarea în satul Dinăuți. Moara de lemn, cu toate că nu-și învârte aripile și roțile grele de piatră, ea este considerată un talisman al prosperării. Chiar și în aceste vremuri grele, de restriște…

–În anul care se încheie numai o lună și jumătate am trăit în pace, dar și acelea în încordare maximă, căci vestea războiului plutea în aer, remarcă Radu Ștefliuc, starostele Dinăuțiului, CT Noua Suliță. Ea a venit pe neașteptate și a fost primită dureros de întreaga lume. Avem fii ai satului care luptă pe front, iar consătenii caută să ajute cu ce pot Forțele Armate ale Ucrainei. Întreprinzătorii dinăuțeni au pus mână de la mână și au cumpărat automobile pentru apărătorii ucraineni. Foarte des am expediat pe front, în regiunile unde au loc acțiuni de luptă ajutoare umanitare. Este contribuția tuturor locuitorilor satului. Pe  neașteptate a apărut și o tradiție: înainte de a porni la drumul lung și greu de o mie și ceva de kilometri, șoferii cu microbuzele încărcate se fotografiază cu drapelul Ucrainei lângă vechea moară de vânt de la marginea satului.

28 12 2022 F 7

La 28 decembrie, cu câteva zile înainte de Anul Nou, am expediat un nou lot de ajutor umanitar. Voluntarii noștri l-au dus în cele mai fierbinți puncte de pe front – la Bahmut și Liman. Acest act de binefacere a pornit de la gestul generos făcut de consăteanul nostru Alvian Burihaci, care de mai mult timp trăiește împreună cu familia sa în Israel. El a făcut o donație considerabilă de bani și dinăuțenii Valeriu Bușuleac, Dumitru Vatamaniuc, Vitalie Prodan și Alexei Ghiriliuc în decurs de patru zile au pregătit pentru militarii noștri 380 borcane cu carne și pateu. S-au alăturat și alți locuitori ai satului, care au dorit să-i bucure măcar cu ceva pe cei care vor întâmpina Anul Nou în tranșee. Colectivul pedagogic al Liceului din Dinăuți au dat o mănă de ajutor, ocupându-se de colectarea produselor alimentare. La rugămintea militarilor, au fost confecționate 200 de lumânări pentru tranșee. M-a impresionat foarte mult cum a venit la noi o bătrânică singuratică și a adus ceva produse din rezervele sale modeste pentru militari.

28 12 2022 F 8

Înainte de a porni la drum, șoferii Vladislav Dântu și Valentin Orlov s-au fotografiat lângă moara de vânt, iar părintele paroh Cristian a stropit cu agheasmă microbuzele cu încărcături și i-a blagoslovit pe șoferi, care au misiunea de a duce aceste cadouri de sărbători bravilor noștri apărători.

Îi aduc mulțumiri lui Alvian Burihaci pentru susținerea financiară, precum și tuturor consătenilor noștri care în decursul acestor zece luni au ajutat cu ce au putut frontul. Eroismul apărătorilor noștri, grija pe care le-o poartă întregul popor să fie răsplătită cu Victorie și cu Pace. Visăm să avem parte de ele în noul an.

28 12 2022 F 9

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий