Camera Reprezentanților a Congresului SUA a susținut proiectul de lege privind lend-lease și protecția democrației în Ucraina

29 04 2022 IN 2

417 congresmeni au votat în favoarea proiectului de lege, în timp ce zece s-au pronunţat împotrivă, comunică Ukrinform. La 7 aprilie documentul a fost adoptat de Senatul SUA. Legea va intra în vigoare după ce va fi semnată de Președintele Joe Biden. În termen de 60 de zile de la adoptarea acestei legi, Președintele trebuie să introducă o procedură accelerată pentru livrarea de arme către Ucraina.

După cum a precizat Ukrinform, la începutul lunii aprilie Senatul SUA a adoptat în unanimitate o lege care îi permite lui Biden să folosească programul lend-lease pentru a accelera transmiterii de arme, echipamente militare, medicamente, alimente etc. către Ucraina. Se prevede că țara destinatară va achita costul mai târziu.

Programul lend-lease a funcționat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El a permis Statelor Unite să furnizeze rapid armament aliaților săi.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий