La 7 septembrie 1965, în localitatea Adjud din judeţul Vrancea, s-a născut marea soprană română, Angela Gheorghiu, considerată una dintre cele mai renumite cântăreţe de operă din lume. Vocea sa a fascinat publicul pe toate marile scene de operă din lume. Personalitatea sa este înscrisă în istoria muzicii ca una dintre vocile cele mai importante ale sfârșitului de secol XX, început de secol XXI.
Numele de fată al cântăreţei este Burlacu. Într-un interviu pentru o publicaţie italiană, Angela Gheorghiu (nume după prima ei căsătorie), amintindu-şi de copilărie, a relevat: „Mama era croitoreasă, iar tata lucra ca mecanic de locomotivă. În anul 1965, atunci când m-am născut eu, la putere a venit Ceaușescu, iar România era o țară oribilă. Eram copil, nu înțelegeam prea multe, mă jucam, cântam, apoi au început toți să-mi dea lecții gratuite de canto. La 14 ani am plecat de la Adjud la București pentru studii. Ceaușescu a căzut chiar în anul dinainte de a termina eu Conservatorul, în 1989 și astfel, din fericire, am avut posibilitatea să călătoresc”. Elevă a Miei Barbu, Angela Gheorghiu a absolvit Conservatorul din Bucureşti în 1990. Vocea unică şi prezenţa scenică au transformat-o pe Angela Gheorghiu curând într-un nume de rezonanţă al scenei lirice internaţionale. În străinătate cântă pentru prima dată la Basel în „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti. În 1992 debutează la Royal Opera House din Londra cu rolul Zerlina, în „Don Giovanni”. La Royal Opera House a triumfat în mult aplaudata „Traviata” de Giuseppe Verdi, dirijată de Sir Georg Solti, în 1994, spectacol pentru care, ca să poată fi transmis în direct, a fost anulat programul obișnuit de la BBC. Spectacolul a fost înregistrat de casa de discuri Decca.
De atunci, soprana Angela Gheorghiu a fost o prezență constantă în săli de operă și de concert din lumea întreagă: Viena, Paris, Milano, Londra, New York, Salzburg, Berlin, Tokyo, Roma, Seul, Veneția, Atena, Monte Carlo, Chicago, Philadelphia, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Balbeck, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Madrid, Barcelona, Praga, Montreal, Toronto, Moscova, Taipei, San Juan, Ljubljana, Shanghai, Oman, Frankfurt, Verona și altele.
În iunie 2002 Angela Gheorghiu a participat la spectacolul care a marcat Jubileul de Aur al Reginei Elisabeta a II-a. În 2003 a luat parte la concertul organizat cu ocazia decernării Premiilor Nobel. În 2009 Angela Gheorghiu a fost invitată să cânte în onoarea mezzo-sopranei Grace Bumbry la Washington. A interpretat aria «Vissi d’arte» din „Tosca” de Puccini în prezența Preşedintelui de atunci, Barack Obama. În februarie 2012 Angela Gheorghiu a deschis Balul Operei din Viena, fiind acompaniată de Orchestra Operei din Viena.
În Anglia, unde la Royal Opera soprana Angela Gheorghiu este considerată una „de-a casei”, va ieși o autobiografie scrisă împreună cu Jon Tolansky. Este o carte despre ea, despre o voce diferită de toate celelalte, chiar și despre ceea ce are curajul să spună în afara scenei.
Angela Gheorghiu a scris cartea „O viață pentru artă”. În unul din interviurile acordate în 2021 cântăreața a explicat: „Am pus acest titlu pentru că este purul adevăr. Nu am trăit nicio secundă în viața mea fără a mă gândi că fac parte dintr-o mică familie, cea a artiștilor, a artelor, a muzicii, universal vorbind. Niciodată nu m-am gândit că voi face o carieră doar națională, am luat în calcul doar cea mai mare carieră posibilă. Asta mi s-a spus c-o să fac, în asta credeam, toți mă făceau să cred asta de când eram mică. De la primul meu cântecel, un cântec clasic, un cântec de leagăn de Brahms, pe când eram la grădiniță. Din momentul acela, toți cei care m-au întâlnit – din familie, profesori, învățători, educatori, în ordinea pe care o vreți, până la Liceul de artă și Conservator – toți oamenii din jurul meu s-au comportat cu mine altfel, pentru că eu eram altfel. Și m-au ajutat. Voiau să mă ajute. Mulți insistau să mă ajute. Țin minte, chiar când terminam Conservatorul, am primit un telefon de la o soprană româncă faimoasă, Ileana Cotrubaș. Auzise c-o să fac La Traviata la Covent Garden și s-a oferit să mă ajute. I-am spus politicos că eu nu funcționez așa. Și că nu aș mai vrea să mai am profesori. Și nici nu am avut. Până la 18 ani am avut profesori de canto – dar apoi nu am vrut să copiez sau să mă las influențată. Am învățat singură”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com