La 15 decembrie 1467 doua coloane de ostași moldoveni ai lui Ștefan cel Mare atacă frontal și din flancul drept Cetatea Baia, apărată de oastea maghiară, condusă de regele Mathias, după ce mai întâi îi dăduseră foc.
Campania regelui maghiar în Moldova a fost organizată cu scopul de a-l înlocui pe Ştefan cel Mare de pe tronul Moldovei, după ce acesta sprijinise răscoala nobilimii din Transilvania împotriva regelui Matei Corvin din vara anului 1467. Această răscoală a fost însă înăbuşită, iar regele ungar a decis organizarea unei expediţii militare la est de Carpaţi pentru a-l pedepsi pe Ştefan şi a pune pe tronul Moldovei pe Petru Aron, cel care era de acord cu intrarea țării sub sfera de influenţă ungară. Astfel, armata ungară, condusă de însuşi Matei Corvin, porneşte din Braşov spre Moldova la sfârşitul lunii noiembrie 1467 şi după câteva ciocniri în trecătoarea Oituz, cetele armatei moldoveneşti se retrag, continuând însă să hărţuiască năvălitorii care ocupă oraşele Trotuş, Bacău, Roman şi Neamţ.
În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467, armata moldoveană (circa 12.000 de oşteni), comandată de Ştefan cel Mare, dăduse foc oraşului Baia, fosta capitală a Ţării Moldovei, atacându-i pe invadatorii unguri. Atacul s-a produs noaptea, iar cronicarul polon Jan Długosz povesteşte cum Ştefan „gândind că a venit momentul în care cu puţini să-i bată pe mulţi, lăsând caii şi bagajele în tabără, a sosit la Baia doar pedestru şi uşor şi, incendiind oraşul din câteva laturi, în noaptea de 15 decembrie a năvălit peste unguri, ţinând lupta amestecată până în revărsatul zorilor, iar mulţi unguri căzând…; craiul Matiaş, rănit în trei locuri, dar nu mortal, ca să nu cadă în mâinile românilor, a fost scos din locul bătăliei. Partea cea mai mare a oştilor ungureşti revenind la munţi şi aflând drumurile înţesate cu arborii care fuseseră tăiaţi de moldoveni, a ars carele şi bogăţia şi îngropând 500 de bombarde, pentru ca moldovenii să nu se poată folosi de ele, a trecut în fugă în Ardeal… Se spune că în acea bătălie au pierit 10.000 de unguri: au fost prinse şi câteva steaguri ostăşeşti, pe care Ştefan vodă le-a trimis regelui polon Cazimir IV (1447 – 1492) prin solii săi, în semn de biruinţă”.
Relatarea lui Jan Długosz se apropie considerabil de modul cum însuşi Ştefan a descris lupta de la Baia, într-o scrisoare adresată regelui Cazimir, fiind foarte probabil ca Długosz să fi avut acces la aceasta, pentru redactarea cronicii sale.
Biruinţa lui Ştefan ar fi fost şi mai deplină, dacă o parte a oştirii, condusă de vornicul Crasneş, ar fi atacat aşa cum plănuise domnul. O posibilă trădare a unei părţi a boierimii este sugerată şi de executarea, după bătălie, a 24 de mari boieri, între care şi vornicul Crasneş, alţi 40, de rang mai mic, fiind traşi în ţeapă.
Încheiată cu mari pierderi umane pentru unguri, Bătălia de la Baia a constituit ultima mare tentativă a coroanei ungare de a reinstitui prin forţa armelor suzeranitatea sa asupra Ţării Moldovei. Ştefan a mai întreprins în anii 1468 şi 1469 două expediţii de represalii în Transilvania, în cursul cărora, în condiţii neclare, a fost prins Aron Vodă şi executat. Victoria lui Ştefan de la Baia a aşezat pe baze noi relaţiile moldo-maghiare şi a întărit prestigiul intern şi internaţional al domnului.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com