La 16 septembrie 1902, la Bucureşti s-a stins din viaţă Iosif Ivanovici, compozitor şi capelmaestru militar, autorul celebrului vals „Valurile Dunării”. „Valurile Dunării” au făcut înconjurul lumii și au făcut cunoscut numele lui Iosif Ivanovici. Celebrul vals s-a bucurat de un succes colosal mondial, neegalat poate de vreo altă compoziție românească din trecut, și a fost publicat de peste 40 de edituri. Revista germana „Die Musik” l-a numit pe Iosif Ivanovici „regele valsului romanesc”.
Iosif Ivanovici, cunoscut și ca Ion sau Ivan Ivanovici (1845-1902), a fost un clarinetist, dirijor și compozitor român de muzică militară și muzică ușoară. Creația lui cuprinde peste 350 de piese muzicale, în mare parte muzică de dans (vals, cadril, polcă) și marșuri. A devenit cunoscut în lumea întreagă prin valsul „Valurile Dunării”, piesă care s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a fost uneori atribuită altor compozitori, între care și Johann Strauss-fiul.
Fiu al lui Axinte și Persida Ivanovici, a fost botezat la vechea biserică greco-ortodoxă Sfântul Ilie din cartierul Fabric. În copilărie, a primit în dar un flaut pe care a învățat să îl mânuiască de unul singur. În 1859 a intrat copil de trupă în fanfara Regimentului 6 Infanterie din Galați. Aici a luat lecții de clarinet sub îndrumarea lui Alois Red. S-a dovedit a fi unul dintre cei mai talentați interpreți din regimentul său și a fost încurajat să studieze muzica la Iași, unde s-a aflat sub îndrumarea pedagogului Emil Lehr. Ulterior, a fost numit dirijor al mai multor formații de muzică militară.
Ivanovici a rămas aproape întreaga viață la Galați, avansând ca ofițer. Interesul pe care îl manifesta pentru muzicile militare a culminat cu numirea lui în 1900 în funcția de inspector general al muzicii militare din România.
Cariera desfășurată de timpuriu în jurul ansamblurilor militare i-a sădit interesul pentru compoziție, genul abordat pendulând între muzica ușoară (dansurile) și scriitura în caracter marțial (piese pentru fanfară, marșuri). Este integrat generației de compozitori de vals vienez, al cărei exponent de prim rang este Johann Strauss-fiul. Ivanovici s-a stabilit în 1901 la București și a murit aici un an mai târziu.
Nu se cunosc exact împrejurările în care Iosif Ivanovici a cunoscut-o pe micuța Sara Fried, o fetiţă încântătoare, care provenea dintr-o familie evreiască din Lugoj, dar „această micuţă muză l-a inspirat pe compozitor să scrie celebrul vals „Valurile Dunării”, care a făcut ocolul pământului, aducându-i celebritatea”, scria regretatul dirijor, compozitor şi muzicolog lugojean Tobias Schwager într-un articol publicat la 20 septembrie 1985 în „Revista mea” din Israel. După câţiva ani, în 1880, Ivanovici a revenit la Lugoj, dornic să o revadă pe micuţa sa muză, care devenise între timp o fetişcană de 14 ani. El i-a înmânat atunci tinerei domnişoare manuscrisul valsului „Valurile Dunării”. Acest manuscris excepţional, pagină de istorie muzicală, este păstrat cu grijă la sediul Comunităţii Evreieşti din Lugoj.
Valsul „Valurile Dunării” a fost imprimat prima oară în 1880 de către editorul Constantin Gebauer, cu o dedicație pentru soția sa, Emma Gebauer. În 1886, compozitorul francez Emile Waldteufel a realizat o reorchestrare a piesei, variantă care va fi prezentată trei ani mai târziu la Expoziția Mondială de la Paris. Din 116 compoziții candidate scrise de compozitori reputați, „Valurile Dunării” a fost aleasă pentru a fi imnul oficial al Expoziției Universale de la Paris din 1889. Atunci a avut loc şi inaugurarea celebrului Turn Eiffel.
Multe piese compuse de Iosif Ivanovici, precum „Porumbeii albi” şi „Hora micilor dorobanți”, fac parte din repertoriul fanfarelor militare și în prezent.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com