La 19 februarie 1876 s-a născut genialul sculptor român Constantin Brâncuşi, membru post-mortem al Academiei Române.
Constantin Brâncuşi (1876-1957) şi-a adus o contribuţie covârşitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Opera lui Constantin Brâncuşi (născut la Hobiţa-Gorj), românul care aparţine lumii, rămâne actuală prin aceea că este esenţială.
Celebritatea sculptorului Auguste Rodin l-a fascinat pe tânărul Brâncuşi, așa că și-a dat repede seama că doar în Occident ar putea atinge faima internațională. A plecat în Germania, la Munchen, și a rămas acolo pentru o scurtă perioadă de timp, dar visul lui era să ajungă la Paris. Avea o problemă, însă: momentan, era un ilustru necunoscut, fără posibilități financiare. Așa că a plecat pe jos, cu un rucsac în spate – și-a vândut ceasul pentru biletul de acces pe barca care-l ducea pe celălalt mal al lacului Konstanz, iar în Basel și-a vândut o parte din haine. A făcut pneumonie după ce l-a prins o ploaie torențială și a primit îngrijiri la un spital de maici. A parcurs ultima parte a drumului până la Paris cu trenul. Când a ajuns acolo, fără niciun ban și cu sănătatea șubredă, perspectivele nu sunau prea grozav. „La Paris am dus-o greu la început. Uneori mă țineam de ziduri să nu cad. De foame! De boală!”, povestea Brâncuși într-un interviu din 1942.
Ca să se întrețină în capitala Franței s-a angajat ca spălător de vase într-un restaurant, iar în 1905 a primit o bursă să se înscrie la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts. În 1907, a ajuns să lucreze la atelierul lui Rodin însuși, dar Brâncuși a plecat două luni mai târziu. Și-a explicat decizia cu celebra frază „Nimic nu crește la umbra marilor copaci”.
Genialitatea marelui creator român a fost imediat recunoscută ca atare în ţările occidentale. În primul rând în Franţa, ţara în care şi-a creat cea mai mare parte a operei, apoi şi în restul lumii. Centrul Pompidou, dedicat creaţiilor moderne şi contemporane, adună laolaltă cea mai mare colecţie de artă modernă din Europa, găzduind şi un atelier dedicat sculptorului Constantin Brâncuşi. Muzeele de artă modernă din New York şi din Philadelphia, Muzeul Guggenheim, însemnate colecţii de artă modernă din Statele Unite şi unele colecţii particulare de renume mondial au strâns şi au prezentat cea mai mare parte a operei lui Brâncuşi.
În România, Constantin Brâncuși a fost „redescoperit” abia în 1964 ca un geniu național și, în consecință, Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, care include „Coloana (recunoștinței) fără sfârșit”, „Masa tăcerii” și „Poarta sărutului”, a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și era pe calea dărâmării. În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”. La 16 martie același an Constantin Brâncuși se stinge din viață, iar la 19 martie este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
Academicianul Răzvan Theodorescu afirmă că „izvoarele folclorice, izvoarele istorice şi protoistorice au jucat un rol foarte mare în opera lui Constantin Brâncuşi, nu numai cele din spaţiul nostru, ci şi cele din spaţiul artei universale, dar, înainte de toate, contează felul în care Brâncuşi a ştiut să transforme nişte lucruri arhaice în nişte lucruri absolut contemporane epocii în care el a făcut-o şi contemporane cu noi astăzi. El rămâne al lumii. Nu îl putem cantona. Este românul Brâncuşi care aparţine lumii”.
Cercetătorul Matei Stîrcea-Crăciun menţionează că, „documentându-se, prin 1907, pentru a crea o alegorie a Evei, Brâncuşi descoperă în versetele din Geneză referitoare la Creaţie o eroare de traducere, veche de două mii de ani, în textul referitor la pomul cunoaşterii binelui şi răului, simbolul biblic fundamental privind condiţia rămânerii sau căderii din Eden – altfel spus, privind căderea omului din condiţia de armonie”.
Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al ţăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com