La 2 august 2008 s-a stins din viaţă Radu Grigorovici, fizician român de origine evreiască după mamă, membru titular al Academiei Române și vicepreședinte al acesteia (1990–1994). A adus contribuții fundamentale la fizica semiconductorilor amorfi, este considerat fondatorul școlii românești de cercetare în acest domeniu. A publicat studii și documente despre Bucovina natală.
Radu Grigorovici s-a născut la 20 noiembrie 1911 în Cernăuți, ca unicul fiu al social-democraţilor bucovineni Gheorghe şi Tatiana Grigorovici. După absolvirea liceului Aron Pumnul (1928) a studiat la Universitatea din Cernăuţi, obținând în 1931 licența în științe chimice, iar în 1934 licența în științe fizice. La aceeași universitate, a fost apoi preparator la Laboratorul de fizică experimentală al profesorului Eugen Bădărău. Și-a susținut doctoratul în Științe Fizice la Facultatea de Științe din cadrul Universității din București în anul 1938, cu teza ”Potențialul disruptiv în vapori de hidrogen”. În anul 1958 a primit titlul de doctor docent în științe. În 1936 s-a transferat la Facultatea de Științe a Universităţii din Bucureşti, unde Bădărău fusese chemat ca șef al Laboratorului de fizică moleculară, acustică și optică. În 1938 a obținut titlul de doctor în științe fizice cu o disertație despre potențialul disruptiv în vapori de mercur. Între anii 1931 și 1942, Radu Grigorovici a fost preparator asistent și șef de lucrări la Facultățile de Științe din cadrul Universităților din Cernăuți și București, conferențiar de optică și inginer consultant în același domeniu; în perioada 1944-1960 a susținut diverse cursuri de optică. A urcat treptele ierarhiei universitare, devenind conferențiar în 1949. Între anii 1947-1957 a lucrat în paralel în industria izvoarelor de lumină (fabrica Lumen, apoi Electrofar), ca inginer consultant.
Este constrâns, din motive politice, să renunțe la cariera universitară. Se retrage în activitatea de cercetare, devenind șef de secție (1960) și director adjunct științific (1963) la Institutul de Fizică București al Academiei RPR; în 1970 institutul va trece în subordinea Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară. În 1973 solicită pensionarea, continuându-și activitatea ca cercetător științific principal I cu jumătate de normă; în 1977, în urma unei reorganizări, este transferat la Institutul de Fizica și Tehnologia Materialelor, iar după un an i se desface contractul de muncă.
Radu Grigorovici a adus contribuții originale la fizica descărcărilor electrice în gaze, analiza spectrală în flacără, izvoarele de lumină, optica fiziologică și instrumentală, sistemele de mărimi și unități fizico-fiziologice. La Institutul de Fizică București a organizat și condus un grup de cercetători care a studiat fenomenele de transport în straturi metalice subțiri dezordonate, explicate prin structura de benzi a metalelor respective (1959-1966). Dar rezultatele cele mai importante au fost obținute în studiul semiconductorilor amorfi (1964-1977).
A fost ales membru titular al Academiei Române în 1990 (era membru corespondent din 1963) și vicepreședinte al acesteia (1990–1994). Preocupat de „adevărul vieții și adevărul științei”, s-a angajat activ pentru regenerarea Academiei în anii următori dictaturii comuniste.
A fost membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei și doctor honoris causa al Universității din București. După dezmembrarea imperiului sovietic, a inițiat un dialog susținut cu românii bucovineni; a publicat, în ediție bilingvă română/germană, un volum de studii și documente despre Bucovina. Era un fin muzician care, după timpul dedicat fizicii, se relaxa interpretând la pian piesele preferate din marele repertoriu.
După dezmembrarea Uniunii Sovietice, Radu Grigorovici a inițiat un dialog susținut cu românii bucovineni, dedicându-se studiului istoriei Bucovinei. A publicat în ediție bilingvă română/germană un volum de studii și documente despre Bucovina, efectuând totodată mai multe traduceri comentate, eseuri și interpretări demografice.
În anul 2000, a fost decorat cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Mare Ofițer.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com